Liberalii constanteni merg tot cu Antonescu

li_des.jpgSeria congreselor principalelor formaţiuni politice continuă în week-end-ul care vine cu cel al Partidului Naţional Liberal. Constanţa va fi reprezentată la centru de 30 de delegaţi cu drept de vot, dintre care cinci delegaţi de drept, cei care au la nivel naţional funcţii.

Prezent la întâlnirea regională a liderilor judeţeni desfăşurată sâmbătă la Iaşi, liderul judeţean al PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir a reiterat poziţia filialelor constănţene care îl vor susţine la unison pe actualul lider al PNL, Crin Antonescu, şi nici pe Ludovic Orban, cel care şi-a anunţat ieri candidatura la şefia partidului. „Noi suntem de partea actualului lider PNL pentru că avem încredere în programul politic de 1.000 de zile despre care preşedintele Antonescu a vorbit că vor fi necesare pentru ca PNL să devină mai puternic şi să dea la următoarele alegeri viitorul preşedinte".

Chiar dacă în mass-media locală s-a vehiculat faptul că doar cinci dintre delegaţi vor avea drept de vot, Dragomir a explicat că numărul celor care se înscriu pe lista votanţilor este de 30 de persoane.

De pe lista participanţilor fac parte fostul primar al oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan, Adrian Bratu, Gabriel Monea, consilierii locali municipali Ovidiu Cupşa şi Victor Manea, Marius Enescu, Doina Carp, Victor Rădulescu, Valentin Şerbănescu, Sorin Ciutureanu, Eugen Silaghi, primarul Medgidiei - Marian Iordache, preşedintele organizaţiei de tineret, Claudiu Teliceanu, Viorel Teliceanu, Andrian Mihei, Olga Zeicu, primarul din Mihai Viteazu, Gheorghe Grameni, primarul de la Istria, Ioan Herdean, primarul comunei Săcele, Ioan Oprea, dar şi cel al comunei Corbu, Marian Gălbinaşu. Lista PNL Constanţa este completată cu Lucian Blaj - primarul comunei Seimeni, Ion Adam de la Comana dar şi Nicolae Ciocănel şi Viorel Oleniuc - consilier PNL în CLM Mangalia. Acestora li se adaugă lista de cinci delegaţi permanenţi deputaţii Gheorghe Dragomir şi Mihai Lupu, senatorul Puiu Haşotti şi cei doi membri din cadrul Biroului Politic Central, Max Bădin şi Ionel Chiriţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

redivivus

01 Mar, 2010 05:43

Liberalii au nevoie de pestele fermecat care sa-i realizeze dorintele : PNL sa devina liderul rezistentei nationale , sa castige viitoarele alegeri si sa guverneze .Avand in vedere ca situatia din PNL nu difera prea mult de cea din PSD , pestele fermecat nu poate face nimic.A fost cineva care i-a cerut pestisorului " una lunga pana la genunchi " si i s-a realizat dorinta prin scurtarea picioarelor. Si la PNL ca in toate celelalte partide,problema nr.1 este calitatea liderilor . Antonescu,Fenechiu,Hasotti ,vor duce PNL spre falimentul politic . Modernizarea Romaniei trebuie sa inceapa cu schimbarea actualilor politicianisti cu lideri competenti , capabili sa realizeze doctrina si sa se impuna ca Bratienii in perioada de glorie demult apusa .Faptul ca partidul lui Antonescu se pretinde " national " este de natura sa provoace rasul curcilor.Si liberalii,la fel ca toti ceilalti s-au simtit bine mancand gulasul udemerist . Liberalii au decazut atat de mult din cauza urii fata de Basescu incat au ajuns sa calce in picioare si restul de liberalism pe care-l mai propavaduiesc , calificand un partid drept " dusman ". Sa refuzi colaborarea si guvernarea cu un partid romanesc pe care=l silesti sa guverneze alaturi de udemereul pe care-l injuri , este una din marile dovezi ale ticalosiei liberale.Programul politic de 1000 de zile se v-a transforma in programul celor 1oo1 de nopti de vise si povesti de adormit fraierii din partid.Dragomir o vrea si el lunga dar va ramane nu numai cu picioarele scurte,dar si fara cap.DE MORTUIS NIL NISI BENE.

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 612

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 547

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 705

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 958

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1279

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1545

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 958

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 759

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 601

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 678

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 999

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 613

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 732