Liviu Dragnea, despre legea care îi interzice să fie premier „Să văd dacă există vreo posibilitate legală sau nu să o depăşim”

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat astăzi la Alexandria, că, atât timp cât Legea 90/2001 va fi în vigoare, lui îi va fi foarte greu să ocupe funcţia de prim ministru. Social-democraţii caută în prezent o posibilitate legală de a rezolva această problemă.

„Funcţia de preşedinte de partid şi funcţia de prim-ministru deţinută de un singur om reprezintă o încărcătură foarte mare. Din acest motiv, dacă vreodată se va mai ajunge la această situaţie, partidul şi cel care este în funcţia de preşedinte trebuie să cumpănească foarte bine dacă e corect sau nu, dacă este eficient sau nu, dacă este periculos sau nu. Lucru care se va şi întâmpla în perioada următoare”, a afirmat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.

Preşedintele PSD a mai spus, referitor la legea 90/2001, că social-democraţii caută o posibilitate legală care să îi permită să fie premier, în condiţiile în care a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului din 2012.

„Legea 90 are o prevedere din punctul meu de vedere profund neconstituţională pentru că de fapt se vorbeşte despre abolirea unui drept fundamental, dreptul de a fi ales. Atât timp cât acea lege e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Sau cel puţin până acum nu am găsit o cale prin care să cred că se poate depăşi. Mai căutăm. Până când o să mergem la consultări (cu preşedintele Klaus Iohannis - n.r.) o să văd dacă există vreo posibilitate legală sau nu. Cât e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Nu am găsit o cale să cred că se poate depăşi. O să văd dacă există o posibilitate legală sau nu”, a subliniat Liviu Dragnea. 

Preşedintele PSD a mers, vineri, la Alexandria, pentru a primi certificatul de deputat de la Biroul Electoral Judeţean din Teleorman.


Sursa foto: psnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1869

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1500

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1239

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1457

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3582

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3918

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 3000

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1448

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1346

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1479

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1681

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1621

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1517

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2080

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2652