Mazăre pune condiţii?„Dacă românii o să voteze cum trebuie la referendum, o să vedeţi şoseaua de coastă terminată"

RaduMazare-soseauadecoasta.jpgScriam, în urmă cu doar câteva zile, despre faptul că primarul Radu Mazăre a lăsat să se strecoare, în discursul său public, o undă de îndoială cu privire la şansele de demitere, prin referendum, a preşedintelui Traian Băsescu.

Mai exact, la mitingul organizat vinerea trecută în Piaţa Far, edilul-şef a declarat: „M-a tăvălit viaţa destul. Şi dacă o ieşi, şi dacă n-o ieşi, tot o să dansez ca Zorba Grecul". Un „salt" notabil de la avertismentul din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009, atunci când în Constanţa au fost montate afişe care îl înfăţişau pe Mazăre cu următorul mesaj: „Alegeţi cine pleacă: ori EU, ori BĂSESCU!". Radu Mazăre declarase la momentul respectiv că, dacă preşedintele Băsescu va fi reconfirmat în funcţie, el va pleca în Brazilia.

Şeful administraţiei publice locale constănţene şi totodată liderul social-democraţilor de la malul mării nu se dezminte însă. Astfel, cu ocazia inaugurării de ieri a tronsonului Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui, Mazăre a fost întrebat în ce stadiu se mai află proiectul şoselei de coastă, una dintre iniţiativele de suflet ale primarului, neconcretizată până acum. Răspunsul lui Mazăre? Ei bine, acesta a fost legat, paradoxal, de referendum: „Dacă românii o să voteze cum trebuie la referendum, o s-o vedeţi şi pe-aia terminată. De început, o să vedeţi că începem în toamnă, în septembrie".

Iată, aşadar, că edilul-şef este o resursă inepuizabilă de avertismente atunci când vine vorba despre adversarii săi politici. Primarul nu ezită să meargă din nou pe ideea lui „ori, ori".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Baluta Constantin

20 Jul, 2012 17:04

ma baiat destept,mai Bonduelle..."de inceput poate ca vei incepe",dar problema este cind vei termina sa mai intoxici viata si asa nu f usoara a constatenilor? Vai,vai,unde vrei tu in lumea asta ca noi nu te retinem,saltimbanc-boy!

gixi

20 Jul, 2012 16:32

mai bine le mai pui cite o bucata de coasta la pachet milogilor, iar noi mai avem ceva sanse de viata cit de cit NORMALA !!!!!!!

O bunica

20 Jul, 2012 06:45

Sunt convinsa ca primarul nostru evoluat si european, americanizat & chinezat va vota "NU" la Referendum! Acolo, in cabina, va pune un autograf pe viitorul fiului sau, pe care il doreste intr-un stat evoluat, nu inregimentat si izolat de Lumea Buna! 100% Mister Mazare va vota "NU", desi e PSD-ist! Dixit!

Articole asemanatoare

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 576

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 902

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1179

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1457

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 922

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 740

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 575

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 787

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 666

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 936

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 598

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 722

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 738

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 582