Palaz spune că, din arest, Hristu o ameninţă pe DelceaSecretara nu a semnat hotărârea privind desemnarea lui Soare ca viceprimar (galerie foto)

5_cogealac_-secretar__lenuta_delcea.jpgIeri, cei nouă consilieri locali prezenţi la şedinţa de Consiliu Local Cogealac l-au desemnat, cu unanimitate de voturi, pe fostul primar al comunei, Ion Soare, în funcţia de viceprimar, predându-i acestuia şi atribuţiile fostului viceprimar, Mihai Dore, dar şi ale primarului Cati Hristu. Chiar dacă toate proiectele de hotărâre au fost votate în unanimitate, secretara comunei, Lenuţa Delcea, a refuzat să semneze două proiecte de hotărâre pentru că nu le-a considerat legale.

Cel două puncte făceau referire la demiterea actualului viceprimar suspendat, Dore, şi alegerea celui care îl va înlocui. Aşa cum ne-a declarat secretara, motivul care a stat la baza deciziei de a nu semna respectivele acte a fost tocmai faptul că viceprimarul ar fi trebuit ales dintre consilieri şi nu pus. În plus, la momentul în care consilierii au anunţat că vor să convoace şedinţa de Consiliu Local pentru ieri, lucru care se întâmpla la începutul acestei săptămâni, viceprimarul Dore nu era suspendat de prefectul judeţului, demers pe care acesta l-a întreprins abia marţi. „Acum sunt către Prefectură cu proiectele pentru ca primarul să dea aviz de legalitate sau nu proiectelor“, a precizat secretara, adăugând faptul că este convinsă că i se va da dreptate. 

Palaz: „Primarul o ameninţă pe secretară“

Prefectul Claudiu Palaz a precizat ieri, în legătură cu situaţia de la Cogealac, că lucrurile încep să se complice tot mai mult, mai ales că secretara comunei ar acţiona după cum îi dictează şeful său, primarul Hristu Cati, chiar dacă se află în arest: „Domnul primar (n.r. Cati Hristu ) îşi sună zilnic secretara, din arest, şi o ameninţă să nu semneze niciun act. Încearcă să o coordoneze să îi spună ce să facă. I-am spus şi de organigramă să o semneze şi să o trimită, dar nu a făcut acest lucru“, a mai adăugat Palaz.  

În replică, secretara comunei ne-a confirmat că a vorbit în mod regulat cu şeful său, primarul Cati Hristu, care s-ar fi interesat despre cum merg treburile în Primărie, dar şi despre legalitatea şedinţei de Consiliu Local care a avut loc ieri, dar că nu a fost vorba despre nicio ameninţare: „Nu m-a ameninţat în niciun fel, nu am avut o conversaţie de acest gen“. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța cumpără hrană pentru pentru câinii fără stăpân din adăpostul municipalității

01 May 2024 393

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 717

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1126

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 388

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 423

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 571

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1812

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 988

Consultare publică Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat din municipiul Constanța destinate închirierii (DOCUMENT)

12 Apr 2024 630

Primăria caută o firmă care să pună în funcțiune fântânile arteziene şi bazinele ornamentale din municipiul Constanța

12 Apr 2024 419

ZIUA LIVE Proiecte candidaților PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman din județul Constanța (VIDEO)

04 Apr 2024 1427

ZIUA LIVE Ce proiecte au candidații PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 891

ZIUA LIVE Candidații PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman față în față cu cetățenii!

03 Apr 2024 1097

Cu acordul Municipalității Firma Dobre & Fiii SRL, deținută de fiica fostului viceprimar al municipiului Constanța, extinde o hală de pe strada Interioară

02 Apr 2024 923

Felix Stroe anunță decizia PSD Marian Makkai, candidatul partidului pentru Primăria comunei Pecineaga, județul Constanța

19 Mar 2024 1081