Paloma Petrescu „Feri - un reper pentru gazetaria constanteana"

Paloma_Petrescu_1.jpg„Am mari dubii despre modul în care s-a analizat speţa şi în privinţa celor care au analizat-o", a declarat Paloma Petrescu

Paloma Petrescu (PD-L), fost candidat înscris în cursa pentru alegerile parlamentare în scrutinul din 30 noiembrie, este de părere că nu atât demersul primarului, cât decizia instanţei ridică semne de întrebare în legătură cu corectitudinea cu care s-a evaluat cazul.

Cum apreciaţi demersul primarului de a da în judecată o ziaristă?
Fiecare are dreptul să-şi exprime opinia şi să acţioneze în consecinţă la momentul în care simte că i-au fost îngrădite drepturile. Eu, personal, sunt nedumerită în ceea ce priveşte modul în care s-a încheiat procesul. Am mari dubii în acest sens şi despre modul în care s-a analizat speţa, mai ales că la momentul respectiv, în 2006, am urmărit intervenţia sa la respectivul post de televiziune şi a fost clar o opinie exprimată, nu a fost dată ca o informaţie.

Poate fi considerată iniţiativa un atac la adresa libertăţii de exprimare?
Mi-e teamă ca ceea ce s-a întâmplat să nu fie un precedent. Sunt întru totul de partea lui Feri, mai ales  că ştiu că este o profesionistă. Feri este un reper pentru gazetăria din Constanţa.

Cât despre sumele pe care primarul i le-a cerut ca despăgubiri...
... Sunt extraordinar de mari, în condiţiile în care fiecare dintre noi ştie care este nivelul de trai al unui ziarist în zilele noastre. Sper ca Feri să nu fie nevoită, în cele din urmă, să le plătească.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială ,,Ioan Atanasiu” Lipnița

28 May 2024 363

Angajări Constanța Post vacant la Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol

28 May 2024 402

Angajări Constanța Posturi vacante la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare

27 May 2024 1810

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța angajează îngrijitoare. Iată ce trebuie să faci

27 May 2024 539

Angajări Constanța Primăria Municipiului Medgidia scoate la concurs un post vacant. Detalii

27 May 2024 420

Angajări Constanța Posturi vacante la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia

24 May 2024 671

Grădinița ,,Zubeyde Hanim” Constanța angajează

23 May 2024 779

Angajări Constanța CERONAV angajează muncitor. Detalii

23 May 2024 811

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia angajează. Despre ce posturi este vorba?

23 May 2024 629

Știri justiție Constanța Trei procurori din Constanța, înscriși la examenul de promovare în funcții de execuție! Cine sunt

23 May 2024 728

Confort Urban angajează inspector în cadrul Serviciului parcări. Vezi ce condiții trebuie îndeplinite

21 May 2024 355

Locuri de muncă Constanța Spitalul Municipal Medgidia angajează. Condiții

21 May 2024 546

Angajări la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare. Ce post este scos la concurs

21 May 2024 1331

Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

21 May 2024 629

CERONAV a depus candidatura pentru un post în comitetul director al EDINNA

20 May 2024 519