LIVE VIDEO-TEXT Partidul AUR, filiala Constanța, în conferință de presă. Când va ajunge Caravana Medicală AUR la Constanța (FOTO)


UPDATE 7

În privința candidatului pnetru Primăria Constanța, în cadrul conferinței s-a precizat ca numele viitorului candidat va fi anunțat până la finele anului.

"Candidatul va fi ajutat de partid", s-a mai precizat în cadrul conferinței.

UPDATE 6

În final, tot în cadrul conferinței, s-a precizat că pe data de 16 septembrie va avea loc, la Centrul Expozițional din Constanța, prezentarea europarlamentarilor AUR.

UPDATE 5

O altă temă pusă în discuție este testarea antidrog în școli. 

La rândul sau, avocatul Vlahu a precizat, printre altele, ca trebuie făcută ordine în sistemul de învățământ și ca este nevoie de o strategie pe termen lung.

De asemenea, tot el a mai menționat că Statutul polițistului trebuie reorganizat.

Testarea antidrog în școli (pentru minori) nu se poate face decât cu acordul părinţilor şi a aparţinătorilor.



Asta nu înseamnă că şcolile pot rămâne în continuare piețe de desfacere pentru traficanţi și spații unde se consumă substanţe interzise la liber.

Poliția, corpul profesoral și autoritățile locale trebuie să facă ordine urgent în unitățile de învăţământ.

România are nevoie de o strategie de combatere a consumului de droguri pe termen lung: Poliția trebuie reprofesionalizată pornind de la analiza spectrului infracțional din România.

Suntem devastați de influența clanurilor interlope care susțin campaniile electorale ale partidelor politice şi apoi stăpânesc localități și comunități locale sub protecția baronilor şi a instituțiilor statului.

Statutul polițistului trebuie imediat reconsiderat, iar omul legii trebuie să inspire atât respect cât și teamă din partea celor certați cu legea.- au mai punctat reprezentanții AUR. 

Mai avem o problemă cu subcultura trap, cu artiștii care promovează consumul de diverse substanțe ori de comiterea de infracțiuni, a mai punctat Vlahu. 


UPDATE 4

Ieri a început acțiunea Ghiozdănelul.

 Am pus simbolic ceva dulce pentru copii. Să înceapă cu bucurie anul școlar, a mai punctat Aelenei. 

UPDATE 3

Evdochia Alenei a mai vorbit și despre lista din sistemul medical din județele Constanța și Dobrogea.

Voi merge în audiență la șeful CJC, poate ne va mai ajuta cu ceva la spitalul din Constanța. Am fost internată într,o rezerva în care ea salteaua ruptă. Protecția pentru saltea era și ea ruptă, la ortopedie.

Am lăsat pe Facebook un apel să ajutăm Spitalul județean. 


UPDATE 2

Un alt subiect dezbătut în cadrul conferinței este Caravana medicală AUR.

Am lansat "Caravana medicală AUR", un spital mobil ultramodern, care a oferit servicii medicale unui număr de peste 3000 de români din mai multe judete ale ţării. Finanţarea Caravanei s-a facut din banii de subvenție (achiziția auto) şi din donații (echipamente şi buget operational).

Evdochia Alenei, senator AUR, a precizat că din data de 11 septembrie, în județul Constanța va ajunge Caravana Medicală AUR. La data de 11 septembrie va ajunge la Negru Vodă, unde va sta două zile.Apoi, caravana va merge la Cobadin și la Peștera. 


UPDATE 1

AUR este într-un moment foarte bun. Un sondaj recent care îl poziționează în topul preferințelor la alegerile europarlamentare.

 O vară plină pentru AUR 

Am avut o vară plină, incomparabil mai activă decât celelalte partide:
 
Vara Românilor - am vizitat peste 2300 de localități, 75% din nunărul total de UAT-uri din România. Parlamentarii AUR au muncit pe teren şi au facut-o în văzul lumii; 

-Am prezentat şi am lansat în dezbatere publică "Programul de guvernare AUR în 15 puncte". Românii ştiu acum pentru ce ar trebui să voteze AUR;
 
Am străbătut România şi am oprit în fiecare județ pentru a prezenta românilor programul de guvernare. A fost primul circuit de acest gen facut de un partid politic, au punctat reprezentanții AUR. 

 

Partidul AUR, filiala Constanța organizează azi, 07.09.2023, o conferința de presă. 

Aceasta se va desfășura la sediul partidului de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 10, începând cu ora 10.00.

În cadrul evenimentului, se dezbat probleme de interes local și național dar se pun în discuție și evenimente AUR ce vor avea loc luna aceasta. 



Conferința de presă integrală o puteți urmări aici: 

.

 Citește și:

AUR, prima formațiune politică care a prezentat lista candidaţilor pentru Parlamentul European. Cine sunt aceștia?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Dinastia Alexandrescu - cap de afiș în cultura Constanței

26 Apr 2024 964

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 602

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 358

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 688

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 942

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 682

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 635

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 639

LIVE VIDEO-TEXT Probleme de interes național și local dezbătute de AUR filiala Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 533

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 954

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 834

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 874

LIVE TEXT Probleme de interes național și local dezbătute în cadrul unei conferințe de presă la partidul AUR, filiala Constanța (FOTO)

11 Apr 2024 596

Știri Constanța Banca Națională a României lansează monede cu tema 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 500

Judecătorii din Constanța îi permit lui Dan Diaconescu să plece în Bulgaria, la Nisipurile de Aur! (MINUTĂ)

09 Apr 2024 685