Primăria Constanţa şi Orient Construct Decor, un duo de milioane sau cum să construieşti un imobil de opt etaje în Mamaia în patru paşi!


Orient Construct Decor SRL a obţinut în luna octombrie a.c. două certificate de urbanism de la Primăria Constanţa. Firma urmează să ridice o clădire de opt etaje în staţiunea Mamaia.
Este vorba despre Certificatul de urbanism nr. 3867, care constă în „Construire imobil P+5-8 etaje locuinţe colective şi organizare de şantier“, şi Certificatul de urbanism nr. 3868, care constă în „Construire imobil P+5-8e-locuinţe colective şi organizare de şantier“. Investiţia va fi realizată în staţiunea Mamaia, parcare hotel Doina, lot 1. 
 
Iritaţi de cele mai recente afirmaţii ale primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, care s-a declarat sătul de acuzaţiile cu privire la distrugerea spaţiilor din verzi din oraş, reprezentanţii USR Constanţa susţin că, dimpotrivă, municipalitatea face echipă cu investitorii în toate proiectele imobiliare păguboase.
 
„Primăria Constanţa şi Orient Construct Decor, un duo de milioane sau cum să construieşti un imobil de opt etaje în Mamaia în patru paşi.
1. Se dă o hotărâre de CL prin care se îndreaptă o eroare materială, iar astfel se modifică PUZ-ul în interesul beneficiarului.
2. Se pun la pământ toţi copacii de pe o suprafaţă de 834 mp. 
3. Se iniţiază un schimb de terenuri între Primăria Constanţa şi Orient Construct Decor. Celor 834 mp li se adaugă 164 mp. 
4. Se emite un certificat de urbanism pentru ridicarea unui imobil P+8. Băieţii deştepţi - Constanţa (1 - 0)”, afirmă membri ai USR Constanţa.
 
USR Constanţa dezavuează afirmaţiile primarului, care a declarat, zilele trecute, că el doar pune în aplicare deciziile Consiliului Local. „Dar cine iniţiază hotărârile, primarul sau Consiliul Local Municipal”?, întreabă aceştia. 

Orient Construct Decor SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 2015, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 250.000 de lei, integral vărsat, este compus din 25.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Orient Construct Decor SRL este controlată de Dinamic Decor SRL, cu 34% din capitalul social, Alina-Simona Turcu, cu 10% din capitalul social, Eugenia Georgescu - 5% din capitalul social, Dorinel Turcu - 51% din capitalul social. Administratori în firma care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale sunt: Alina-Simona Turcu, Eugenia Georgescu, Dorinel Turcu.
 
Societatea are puncte de lucru în zona parcare hotel Doina, staţiunea Mamaia (zona A, subzona 2), municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia nr. 392. În anul fiscal 2015, societatea cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 496 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 18.272 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: un salariat, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 13.181 lei. 
 

Despre Dinamic Decor SRL 
 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, firma a fost fondată în 2016. Capitalul social subscris, de 10.000 lei, integral vărsat, este compus din 1.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dinamic Decor SRL este controlată de China Construction Development Limited, cu sediul în China, Kong Kong, cu 95% din capitalul social, şi Panciu Alina-Mihaela, cu 5% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de finisare, este Panciu Alina-Mihaela. În anul fiscal 2016, societatea cu 3 salariaţi a avut o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 3.568 lei.

Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 3 salariaţi, cifră de afaceri de 60.111 lei şi o pierdere de 93.355 lei.
 

Citeşte şi:

Orient Construct Decor SRL, act de urbanism de la Primăria Constanţa. Firma va ridica o clădire de opt etaje în Mamaia


Făgădău - „M-am săturat să tot răspund la mizeriile de genul «primarul distruge spaţiul verde»! Mergeţi, vă rog, la instanţă! Vreau un PUG serios, nu îl putem face peste noapte!“

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele senatorului de Tulcea Costel Vicol ales pe listele Alianţei USR Plus (DOCUMENTE)

27 Sep 2023 145

Declarații de avere Averea și interesele deputatului USR, Eugen Terente. Este asociatul unic al unei firme din Tulcea (DOCUMENTE)

26 Sep 2023 481

Proiect de lege USR cere noi reglementări privind publicitatea jocurilor de noroc!

24 Sep 2023 496

Grupul deputaţilor neafiliaţi, membri ai REPER, au anunţat că au finalizat textul unei moţiuni de cenzură

24 Sep 2023 446

UPDATE. LIVE VIDEO-TEXT USR Constanța - „Vom cere ministrului Sănătății să prezinte raportul care a pus spitalul de la Constanța pe lista neagră”!

22 Sep 2023 683

Ministrul Sănătății refuză să-l primească în audiență pe președintele USR Constanța! Anunțul lui Stelian Ion

21 Sep 2023 517

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila a fost respinsă

20 Sep 2023 459

Camera Deputaților dezbate astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătății

18 Sep 2023 497

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 654

Constănțeanul supărat Incompetența și nepăsarea Primăriei Constanța devin tot mai apăsătoare și periculoase

17 Sep 2023 757

Începe campania electorală internă Cine deschide lista de candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a USR ?

15 Sep 2023 580

ZIUA LIVE Spitalul Mama și Copilul din Constanța a fost pus "la întârzieri" din pix?

13 Sep 2023 783

Protest USR la Ministerul Sănătății. Rafila, chemat să explice în Parlament tăierea banilor din PNRR pentru spitale. Este vizat și spitalul Mama și Copilul de la Constanța (VIDEO)

12 Sep 2023 630

Deputatul Stelian Ion a fost amendat la protestul de la Ministerul Sănătății. Va contesta contravenția! (VIDEO)

12 Sep 2023 579

Stelian Ion, deputat „Proiect de lege USR privind căutarea persoanelor dispărute este ţinut în sertar de aproape un an"

12 Sep 2023 517