Primarul din Valu lui Traian - „Nu candidez ca să ies la număr. Dacă intru în cursă, 100% câştig“ „Mitroi este o variantă pentru Consiliul Judeţean Constanţa“

Chiar dacă proximele alegeri locale vor avea loc în 2016, liberalii constănţeni caută deja candidaţi. Mai ales pentru Primăria şi pentru Consiliul Judeţean Constanţa. În ceea ce priveşte CJ Constanţa, liderul liberal, deputatul Gheorghe Dragomir, susţine că partidul ia în calcul candidatura lui Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian. „Mitroi este o variantă pentru Consiliul Judeţean Constanţa“, declară preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa. În opinia deputatului PNL, „Florin Mitroi poate fi oricând o variantă pentru conducerea CJC, pentru că este un primar de succes şi pentru că este un politician cu experienţă“. Liderul PNL Constanţa a menţionat totodată că primarul din Valu lui Traian „a reuşit să se facă iubit de cei care l-au ales“. Dragomir a specificat însă că decizia nu este bătută la momentul actual şi că Florin Mitroi nu s-a exprimat pe marginea acestui subiect. „Nici un om politic cu experienţă nu spune «nu» din prima“, a conchis liberalul.
 
„Ştiu ce vreau“
 
În ceea ce-l priveşte, Florin Mitroi a mărturisit că încă nu s-a decis cu privire la posibila candidatură pentru conducerea Consiliului Judeţean Constanţa. Şeful administraţiei publice locale din Valu lui Traian a ţinut însă să precizeze că, în cazul în care va intra în competiţie, nu va intra doar de dragul de a fi contracandidatul cuiva, ci pentru a câştiga. „Mai este mult până la alegerile pentru Consiliul Judeţean, deci se pot întâmpla multe. Ştiu că domnul Dragomir îşi doreşte ca eu să candidez, dar este încă prea devreme pentru o decizie definitivă. Eu ştiu ce vreau. Iar dacă voi intra în această cursă, nu o voi face doar ca să fiu adversarul cuiva. Nu candidez ca să ies la număr. Dacă intru în cursă, 100% câştig“.
Primarul din Valu lui Traian a explicat că decizia sa depinde de mai mulţi factori. „Am lăsat loc mereu de bună ziua, fapt pentru care mă bucur de notorietate pozitivă peste tot în judeţ. Dar nu m-am decis încă. Asta pentru că mai am încă de lucru în localitate. Pe de altă parte, e drept, mai am încă problema cu ANI şi, de asemenea, mai am unul dintre multele dosare cu Nicuşor Constantinescu. Nu mai puţin important, decizia mea depinde şi de acordul copiilor mei“, susţine Florin Mitroi.
Primarul liberal ţine să adauge şi că, în eventualitatea în care va fi preşedintele CJC, va fi un preşedinte al tuturor celor peste 700.000 de locuitori ai judeţului şi, totodată, un colaborator şi un prieten al tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică a acestora din urmă.
 
Fără „grupuri de interese“

Cel dorit de PNL Constanţa pentru o posibilă candidatură la şefia Consiliului Judeţean a declarat şi că viitorul preşedinte al CJC va trebui să demonstreze că „acest judeţ se poate realmente dezvolta“. „Ştiu că le pot demonstra tuturor că se poate. Nu pentru bani, nici pentru funcţie. Nu pentru partid, nici pentru grupuri de interese. Eu nu vreau să mă tragă nimeni de mânecă“.
Nu în ultimul rând, Florin Mitroi a menţionat că dacă nu va candida el, va recomanda şi susţine un alt coleg de partid care să aibă suficientă experienţă. „Este nevoie de un om, de un primar care să aibă cel puţin două mandate de ales local la activ, care să ştie unde se află şi Băneasa, dar şi Dobromir. PNL are însă oameni care pot ocupa funcţia de preşedinte al CJC“, a mai spus primarul comunei Valu lui Traian.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Stie cn

30 Mar, 2014 21:14

Da da da, a facut destule pt valul lui traian, dar oamenii aia care traiesc din anul 2000 pana in prezent fara curent electric si sunt mintiti ca luna care vine ca nu stiu ce, si uite asa in anul 2014 exista si case si oameni buni si respectuosi, copii nevinovati care traiesc fara o simpla banala conditie necesara viietii si anume curentul electric, apa au bagat dupa 18 ani,,,, stie domnul primar la ce zona ma refer 18 ani am trait fara curent electric si fara apa, doar apa din fantana!!!!

ionel

28 Mar, 2014 14:40

da bravo sa candideze el stie ce are de facut este un primar gospodar si stim cu totii asta iti dorim mult succes

DAN

26 Mar, 2014 16:12

Potential ai si judetul are nevoie de o schibare majora.Mult succes Florin|

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Asocierea Apex Developer &Contractor SRL și Teamwork Solutions SRL va înființa un centru de colectare prin aport voluntar în Valu lui Traian (DOCUMENT)

30 Apr 2024 490

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 627

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1545

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 578

Firme Constanța O nouă agenție imobiliară, deschisă în Valu lui Traian. Iată cine o conduce

27 Apr 2024 447

Justiție Constanța Se dizolvă Societatea Agricola Valu lui Traian? Dosarul, pe rolul Judecătoriei

27 Apr 2024 1618

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 834

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 723

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 457

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 662

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 613

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 745

Ședinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanţa. Iată ce se va discuta

19 Apr 2024 1015

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1729

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1552