Recomandări adoptate în Biroul Permanent Local Propunerile PNL Constanţa privind Planul Urbanistic Zonal al Peninsulei (document)

Primăria Constanta a pus în dezbatere publică un nou PUZ al Peninsulei, care va stabili cum se va dezvolta în viitor centrul istoric al oraşului.
Pe site-ul Primăriei Constanţa au fost publicate câteva planşe care arată situaţia actuală din Peninsulă (aceleaşi care au fost prezentate şi în cadrul întâlnirii din 17 decembrie 2018), însă din care lipsesc propunerile efective ale Primăriei pentru viitorul Plan Urbanistic Zonal, apreciază reprezentanţii PNL Constanţa.
 
„Lipsa propunerilor din partea Primăriei este o încălcare flagrantă a Legii nr. 52 din 2003 privind transparenţa decizională şi a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Legal, logic şi normal ar fi ca Primăria să publice intenţiile sale cu privire la noul PUZ şi abia după să ceară părerea/validarea constănţenilor, având în vedere că şi-a intitulat demersul „dezbatere publică”, nu „informare” sau „consultare publică”.
 
Ulterior acestei prime etape, luând în considerare planul iniţial al Primăriei şi dorinţele exprimate de constănţeni, trebuie formulat un proiect de PUZ şi dezbătut public. Acest aspect expune Primăria unei acţiuni în contencios administrativ, cu reale şanse de reuşită”, mai susţin liberalii constănţeni.
 
Având în vedere faptul că acest proiect va reglementa  modalitatea în care se va dezvolta şi va arăta această zonă atât de importantă pentru constănţeni şi oraş, membrii Biroului Permanent Local al PNL Constanţa, reuniţi în şedinţă, au adoptat un set de propuneri şi recomandări privind actualizarea Planului Urbanistic Zonal al Peninsulei.
 
„Ne opunem supunerii la vot şi adoptării unui PUZ al Peninsulei până la adoptarea Planului de Urbanism General actualizat, pentru care  Primăria deja a publicat în Sistemul electronic de achiziţii publice - SEAP anunţul privind organizarea licitaţiei publice pentru atribuirea contractului de prestări servicii de proiectare în vederea actualizării. Aceasta în condiţiile în care PUG-ul, în forma actuală, va depăşi inclusiv perioada maximă de prelungire a valabilităţii, permisă de lege.”, au declarat iniţiatorii setului de propuneri.
 
a. Oricine achiziţionează o clădire are dreptul să modifice orice la respectivul imobil, atât timp cât păstrează şi renovează faţada.
b. Emiterea de autorizaţii de construire pentru clădiri noi va fi suspendată până la intrarea în vigoare a noului PUG. În cazul achiziţiei unei clădiri, este obligatorie renovarea ei, fără a interveni schimbări în faţadă şi regimul de înălţime.
c. Orice clădire nouă va trebui să includă în proiectul construcţiei un număr de locuri de parcare cel puţin egal cu numărul de spaţii locative.
d. Pentru orice clădire nouă se interzice închirierea/punerea la dispoziţie/concesionarea de locuri de parcare pe spaţiul public, indiferent de calitatea solicitantului.
e. Primăria nu va vinde nici un teren aflat în patrimoniul său până la intrarea în vigoare a PUG-ului actualizat.

f. Supraimpozitarea clădirilor lăsate în paragină de către proprietari.
3. Zonele verzi din zona falezei Cazino, zonele verzi adiacente străzii Lebedei şi zona dintre plaja Modern şi Strada Mircea cel Bătrân, trebuie protejate de noi construcţii şi reamenajate ca adevărate parcuri. Terenurile aflate în proprietatea Primăriei şi care nu au construcţii amplasate, vor fi transformate în parcuri sau piaţete. Persoanele private, deţinătoare de teren fără construcţie amplasată, vor putea beneficia de o reducere de 100% a impozitului pe proprietate dacă acordă primăriei dreptul de a amenaja terenul respectiv ca parc cu acces public pe o perioadă minimă de 5 ani.
4. Centrul Istoric trebuie să devină pietonal, cu piste delimitate pentru biciclete, iar rezidenţii vor avea permise de acces auto  individualizate.

5. Anularea construirii unei parcări subterane în Piaţa Ovidiu.
6. Cele două parcări de mare capacitate (una lângă Poarta 1, cealaltă lângă plaja Modern) trebuie extinse prin supraetajare şi pe baza unor proiecte arhitectonice care să respecte estetica şi stilurile arhitectonice ale zonei.
7. O legătura directă între strada Lebedei şi strada Mircea cel Bătrân pentru a crea o „centură de ocolire” a zonei peninsulare pentru autoturisme.
8. Reabilitarea întregii zone verzi din Valea Portului ca zonă verde cu acces pietonal facil şi mobilier urban pentru promenadă.
9. Pentru persoanele cu handicap şi pentru cele cu mobilitate scăzută, construirea de scări rulante acoperite, atât pentru Valea Portului, cât şi pentru zona Parcului Carol I.
10. Un traseu turistic pentru întreaga zonă a Centrului istoric deservit de mijloace de transport colective, cu acţionare electrică, silenţioase şi nepoluante”, au transmis membri ai BPL al PNL Constanţa cu privire la PUZ-ul preliminar al zonei peninsulare.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza decizia BPL al PNL Constanţa. Iniţiatorii propunerilor sunt: consilierul local municipal Andreea Cristina Văsii, consilierul judeţean Bogdan Bola, Bogdan Baraţă, membru BPL, şi Cosmin Sava, preşedintele TNL Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 469

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 461

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 586

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 619

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 351

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 542

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 438

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 783

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1373

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 561

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 583

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 939

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1649

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 431

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 853