Senatorul Mihu îl interpelează pe ministrul Sănătăţii pe tema lipsei din farmacii a banalelor măşti antigripale


Senatorul social-democrat constănţean Ștefan Mihu a adresat o întrebare ministrului Sănătăţii în care îi solicită acestuia măsuri pentru prevenţia şi combaterea răspândirii îngrijorătoare a virusului gripal.


“Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost declarată, în mod oficial, de către autorităţile de resort, drept „prima săptămână epidemică a sezonului”. În context, a fost raportat un trend crescător al activităţii gripale, cu peste 3.500 de cazuri de gripa clinica în toată ţara, în creştere cu peste 7% faţă de anul precedent.


Unul dintre mijloacele cele mai simple şi la îndemână (cel puţin aşa ar trebui sa fie), având, în plus, o deosebită eficienţă prin prisma prevenţiei şi fiind neprohibitive, din punctul de vedere al costurilor aferente, este reprezentată de banalele măşti antigripale, deosebit de utile pentru toate cazurile de boli infecţioase, cu transmitere prin căile respiratorii.


Din păcate, produsul nu poate fi găsit, în momentul de faţă, în marea majoritate a farmaciilor noastre, deşi ne aflăm sub ameninţarea iminentă a unor epidemii gripale la nivel naţional şi internaţional. Cu alte cuvinte, ne găsim în situaţia stupefiantă în care un asemenea produs nu poate fi achiziţionat din farmacii, tocmai când accentul ar fi trebuit să cadă pe prevenţie şi când, în mod normal, el ar fi trebuit să fie oferit în mod gratuit angajaţilor şi recomandat spre folosinţă permanentă în spaţiul public, de către toate instituţiile şi companiile de stat şi private.


În plus, preţul la care se comercializează măştile respective nu este deloc banal, dacă ne raportăm la buzunarele familiilor cu venit mediu sau submediu, precum şi la faptul că este vorba de un produs cu folosinţă unică, cel mult zilnică”, susţine senatorul social-democrat.


Mihu îi cere ministrului Sănătăţii să precizeze care este viziunea privind modalităţile avute în vedere privind combaterea şi prevenţia cât mai eficientă a răspândirii fenomenelor epidemice sau cu potenţial epidemiologic relevant.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 martie 2024

20 Mar 2024 608

Firme din Constanța AGA Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu SA a prelungit mandatele administratorilor provizorii și pe cel al auditorului statuar

14 Feb 2024 872

Declarații de avere Averea și interesele lui Ștefan Mihu, administrator la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța (DOCUMENTE)

07 Dec 2023 1206

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 1000

O nouă societate, înființată la Constanța. Cine este fondator

06 Sep 2023 1068

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 917

Știri din Constanța Prelungiri de mandate pentru directorii și administratorii Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

01 Aug 2023 998

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jul 2023 844

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Pază şi protecţie“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

05 Jul 2023 756

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Pixeli şi tinere pixuri“ de Andra Mihuț, clasa a XI-a A, Andra Răfoi, clasa a XI-a G, Claudia Vâlcea, clasa a XI-a G

02 Jul 2023 874

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2012- „Ghid de supravieţuire în Siberia mircistă“ de Mihuţ Arsene și Sebastian Stamen, clasa a X-a B

28 Jun 2023 758

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Plimbăreţii din Edinburgh“ de Mihuţ Arsene, clasa a XI-a B

05 Jun 2023 951

Juniorii Farului, în sferturi în Cupa de Tineret (U-18) și Cupa Elitelor (U-17). Farul U-16, calificată în semifinalele Cupei Elitelor

14 Mar 2023 1702

Echipele Under-18 și Under-17 ale Farului Constanța s-au calificat în sferturi la Cupa de Tineret, respectiv la Cupa Elitelor (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 1526

Prelungiri de mandate pentru administratorii provizorii de la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA

17 Feb 2023 1624