Senatorul Moga susţine stimularea personalului universitar de cercetare

 

Un grup de senatori PSD, printre care se regăseşte şi senatorul constănţean Nicolae Moga, susţine o propunere legislativă privind stimularea personalului de cercetare, inovare, dezvoltare din universităţi, în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României.
 
În atenţia parlamentarilor au revenit cercetarea ştiinţifică şi activitatea de cercetare şi inovare din mediul universitar. Dovadă stă un proiect legislativ ce ar urma să răspundă unei realităţi triste: „Universităţile româneşti au un potenţial uriaş de cercetare, care este slab valorificat de economia şi societatea românească“. În expunerea de motive a propunerii legislative se menţionează faptul că „trebuie încurajată interacţiunea universitate-societate pe baze contractuale, care să susţină atingerea performanţei şi excelenţei de ambele părţi“.
 
Deoarece legislaţia actuală privind salarizarea universitarilor nu este stimulativă, în ultimii ani, se constată „o descreştere alarmantă a cercetării ştiinţifice în interes naţional“, iar inserţia rapidă a absolvenţilor pe piaţa muncii impune un parteneriat direct între universităţi şi mediul economic, parlamentarii au ajuns la concluzia că cercetarea ştiinţifică universitară trebuie încurajată.
 
„Obiectivul prezentei legi este de a crea cadrul care să asigure inserţia cercetării ştiinţifice în realităţile româneşti, de a stimula personalul de cercetare (cadre didactice şi cercetători), cel auxiliar şi administrativ (…) Un astfel de cadru va permite universităţilor să atragă resurse financiare din mediul economic privat“, se precizează în expunerea de motive. 

Beneficii încurajatoare

Având cadrul legislativ ce va permite dezvoltarea parteneriatului public-privat, personalul implicat în contracte/proiecte de cercetare ştiinţifică, creaţie, servicii, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic îşi va derula activitatea în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată şi va fi plătit în funcţie de cât va lucra, în limita fondurilor atrase.
 
„Cuantumul orar/lunar se stabileşte de universitate, la propunerea directorului de contract/proiect sau, după caz, a centrului/institutului, respectând rezultatul negocierilor, stipulat în contractul de cercetare/finanţare/servicii“, au prevăzut senatorii la art. 3 al normativului propus spre dezbatere şi aprobare.
 
De asemenea, „pentru dezvoltarea şi consolidarea centrelor/institutelor de cercetare, inclusiv pentru susţinerea unor reviste sau mobilităţi, universitatea poate aloca o sumă reprezentând maximum 10% din volumul cheltuielilor indirecte“, se stipulează la art. 4 al legii.    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1559

Primăria Constanța a eliberat autorizație de construire pentru Tracon SRL - stație de betoane!

21 Nov 2023 914

Dosarul indemnizațiilor parlamentarilor pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța. Când a fost stabilit termenul de judecată?

24 Sep 2023 947

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 iulie 2023

12 Jul 2023 1502

Dezbatere publică pentru extinderea depozitului ecologic deținut de Tracon SRL, la Ovidiu

24 Jun 2022 1667

Lacrimi și durere Cei trei frați - Radu, Alexandru și Mihai Mazăre - și-au condus mama pe ultimul drum. Fostul primar, adus sub escortă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 May 2022 6703

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 septembrie 2021

30 Sep 2021 1624

Ce se construiește Fimm Perfect House SRL a primit autorizația de construire pentru imobilul de patru etaje din Inel I

08 Apr 2021 2276

#alegerilocale2020 Felix Stroe (PSD) și-a depus candidatura pentru conducerea Consiliului Județean Constanța (galerie foto+video)

18 Aug 2020 4025

A fost inaugurată rețeaua de gaze naturale la Limanu (galerie foto)

14 Aug 2020 2850

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 1990

Proiectul înființării Spitalului Regional Militar în Constanța, aprobat în Camera Deputaților. MApN îl va construi din fonduri europene și guvernamentale!

27 May 2020 3690

UPDATE Senatorul Nicolae Moga își prezintă raportul de activitate

24 Dec 2019 2269

Parlamentarii PSD au anunţat că partidul se va întări în opoziţie - „Ce nu ne omoară ne întăreşte!“

12 Oct 2019 2089

Moga Uitaţi de spitalul regional la Constanţa!

11 Oct 2019 2120