Stelian Ion, deputat „Proiect de lege USR privind căutarea persoanelor dispărute este ţinut în sertar de aproape un an"



Un proiect de lege USR privind căutarea persoanelor dispărute este ţinut în sertar de PSD şi PNL de aproape un an, în condițiile în care în cazul persoanelor dispărute, primele 48 de ore sunt esențiale pentru a le găsi în viață.
 
Stelian Ion, deputat USR Constanța spune că : „După cazul Caracal a fost evidentă necesitatea îmbunătățirii legislației.
 
Din cauza PSD și PNL, însă, de un an și jumătate, proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute (L410/2021) zace în sertarele Senatului. Ultima poticnire este opera PSD care a cerut, în noiembrie 2022, când urma să fie votat în Senat, ca proiectul să se întoarcă la comisii pentru reexaminare, cu termen de două săptămâni.
 
Și acolo a rămas.
 
Noua lege ar fi trebuit să rezolve situațiile în care persoanele dispărute ar putea fi localizate cu ajutorul telefonului, astfel încât un caz ca al Alexandrei, tânăra omorâtă în Caracal, care a sunat la 112 de trei ori să spună că a fost răpită și să ceară Poliției să se grăbească să o găsească, să nu se mai repete.
 
Proiectul ținut la sertar de PSD în Senat ar permite localizarea persoanelor dispărute prin metodele utilizate în prezent în cadrul procedurilor penale, cu protejarea datelor personale. În plus, ar fi create unităţi specializate în cadrul Poliției pentru găsirea persoanelor dispărute, care vor fi obligate să dea curs tuturor sesizărilor, chiar dacă nu sunt furnizate toate datele despre respectiva persoană.
 
A început o nouă sesiune parlamentară, mai este puțin și se face anul de când PSD a cerut o păsuire de două săptămâni pentru a reexamina proiectul de lege și majoritatea parlamentară PSD-PNL nu înțelege că în situații de criză și de pericol viteza de reacție face diferența între viață și moarte”, susține deputatul constănțean.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 503

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 764

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 736

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 499

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 702

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1033

În anul 2024, cartierul Palas din Constanța, praf și mocirlă după o simplă ploaie!

21 Apr 2024 500

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 520

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 602

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 586

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța propune o administrație transparentă!

16 Apr 2024 653

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 784

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 549

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 703

LIVE VIDEO+TEXT Ludovic Orban - „Sunt aici pentru a-l sprijini pe Stelian Ion pentru funcția de primar al Municipiului Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Apr 2024 854