Stelian Ion(USR) “PSD caută să-şi reactiveze baroni locali şi tot felul de personaje dubioase pentru alegerile locale din acest an”


Parlamentarii PSD nu încetează să batjocorească principiile democrației și normele etice, susține parlamentarul USR, Stelian Ion.

“PSD forțează adoptarea unei legi care îi scapă pe baronii locali de incompatibilitățile și conflictele de interese constatate de ANI sau justiție, astfel încât aceștia să poată candida nestingheriți la alegerile locale din 2020. Vor să confere și mai multă putere polițiștilor, introducând o așa-numită ”prezumție de legalitate”. Astfel, ar putea fi prezumate ca fiind realizate în mod legal toate activitățile exercitate de un polițist în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, precum și actele prin care acestea sunt constatate. Iar dovada contrară va fi realizată doar prin administrarea probei cu martori sau înscrisuri. Acest proiect este opera lui Florin Iordache, Niculae Bădălău, Paul Stănescu și Alfred Simonis”, explică deputatul USR de Constanșa.

Astfel în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor o lege care să-i scape pe aceştia de incompatibilitățile și de conflictele de interese constatate de ANI sau de justiție. Iar comisia a dat raport de adoptare, validând explicațiile deputatului Nicolicea și ignorând punctul de vedere al ANI. Cel mai probabil vor încerca adoptarea legii la ședința de miercuri, avertizează Stelian Ion.

“Dacă va fi votată, vom strânge semnături pentru contestarea ei la Curtea Constituțională pentru că nu putem accepta ideea că unii indivizi își fac legea pentru a scăpa de sancțiuni și pentru a candida pentru niște funcții pentru care sunt nedemni”, a conchis deputatul constănțean, membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 199

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 307

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 420

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 502

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 403

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 501

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 491

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 915

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 690

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 508

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1108

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 490

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 594

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 438

Grupul consilierilor locali PSD au înregistrat proiectului „Protocol pentru Viitor. Intership plătit pentru tinerii din Constanţa” !

22 Apr 2024 468