Un singur primar, un viceprimar, 22 de consilieri locali PSD Constanţa a luat „praful de pe tobă“ cu ordonanţa lui Dragnea



Social-democraţii au crezut că, în urma intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă care permite aleşilor locali - primari, consilieri locali şi judeţeni şi preşedinţi de consilii judeţene - să treacă la alt partid fără a-şi pierde mandatul, vor culege roadele unei migraţii politice fără precedent. Iar asta, evident, în pragul alegerilor prezidenţiale. Se pare însă că ordonanţa promovată de vicepremierul Liviu Dragnea n-a avut succesul scontat. Cel puţin în judeţul Constanţa.


Ordonanţa de urgenţă care permite, timp de 45 de zile, traseismul politic a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 2 septembrie. Pentru unii, în preajma alegerilor prezidenţiale, era probabil de aşteptat ca aleşii locali să „rupă“ uşile PSD-ului, pentru a se înregimenta în partidul condus de Ponta. Ei bine, până la acest moment, nu s-a întâmplat asta. Primarii, preşedinţii de consilii judeţene, aleşii locali şi cei judeţeni nu au debarcat din partidele lor pentru a se înscrie în PSD în măsura în care se preconiza. Şi asta deşi Guvernul Ponta dă, la a doua rectificare bugetară din 2014, peste 1,16 miliarde de lei primarilor, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard (prin PNDL) şi aproximativ 100 de milioane de lei pentru investiţii în cămine culturale şi săli de sport, prin tăierea cofinanţării fondurilor UE. În total, vorbim despre 500 de milioane de euro, o adevărată „pomană“ electorală înainte de alegerile prezidenţiale.


Cristinel Dragomir - „Nu ţinem neapărat să vină cineva“

Situaţia nu se prezintă diferit nici în ceea ce priveşte judeţul Constanţa. În pofida aşteptărilor, aleşii locali nu s-au arătat prea interesaţi de adeziunea la PSD. Mai exact, până la ora actuală, PSD Constanţa a „racolat“, potrivit declaraţiilor lui Cristinel Dragomir, secretarul executiv al PSD şi vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, un singur primar, un viceprimar şi 22 de consilieri locali. „Nu ţinem neapărat să vină cineva“, a mărturisit Dragomir. Ce-i drept, termenul limită până la care traseiştii se pot înscrie în alt partid este 16 octombrie. Aşadar, ar mai fi trei zile în care aceştia pot bate la uşa PSD. Secretarul executiv al PSD Constanţa a menţionat şi că discuţii au existat cu mai mulţi aleşi locali în sensul înregimentării lor în rândul social-democraţilor, dar că, până acum, doar cei mai sus menţionaţi au făcut pasul. Amintim că este vorba despre Anton Burcea, primar fost democrat-liberal al comunei Adamclisi, şi despre viceprimarul oraşului Murfatlar, Serdai Sali. Lor şi se adaugă, cum spuneam, 22 de consilieri locali.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 441

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 1139

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 958

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 461

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 665

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 583

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1256

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 501

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 891

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 725

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 780

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1041

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 779

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1184

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 529