Vicepresedintele PD ar putea avea dreptate

Pana la pronuntarea Tribunalului, in cazul Tucan se ia in consideratie prezumtia de nevinovatie

La finele saptamanii trecute, unul dintre cotidienele locale titra cu litere de-o schioapa: "Pedistul Jean Paul Tucan a ranit un politist cu masina si a parasit locul accidentului". Potrivit informatiilor desprinse din materialul cu pricina, oprit regulamentar de un politist de la Politia de Frontiera Braila aflat in timpul misiunii, se pare ca Tucan a refuzat sa colaboreze in vederea perchezitionarii masinii pe care o conducea, un Volvo 85, de culoare rosie, care era in tranzit dinspre Constanta spre Bucuresti. In alta ordine de idei, martorii incidentului sustin ca exista supozitii potrivit carora vicepresedintele democrat, prevalandu-se de functia politica si de banii sai, va incerca musamalizarea cazului. In material se specifica faptul ca, dupa producerea altercatiei intre Tucan si plutonierul Catalin Stoleru din cadrul Politiei de Frontiera, aflat in consens in postul fix din statia de taxare din zona de trecere a podului de la Giurgeni, democratul a plecat in tromba de la locul faptei si a ranit usor cu masina pe politist. Pentru a clarifica acuzatiile care i de aduc si pentru delimitarea implicarilor, vicepresedintele PD Constanta a organizat o conferinta de presa, in vederea expunerii starii de fapt a lucrurilor, in varianta sa. In ceea ce-l priveste pe vicepresedinte, acesta si-a prezentat versiunea, care exclude probabilitatea agresarii fizice sau verbale a plutonierului Stoleru. Tucan spune ca, desi ar fi dorit sa faca o plangere penala impotriva plutonierului pentru depasirea atributiunilor in timpul serviciului, a renuntat pentru a nu-i face rau acestuia si superiorilor sai. In schimb, democratul a aflat de la reprezentantii media ca politistul a depus, in dimineata zilei de ieri, o plangere penala la adresa sa. Tucan reclama faptul ca, desi s-a supus controlului, plutonierul a insistat si perchezitionarea masinii, fapt ce contravine legii. Mai mult decat atat, vicepresedintele nu intelege de ce nu i-au fost inapoiate actele, imediat dupa prezentarea lor, acestea fiind recuperate cu ajutorul comandantului Inspectoratului Politiei de Frontiera Constanta, Tudorel Ene. Perchezitionarea nu se poate face decat cu mandat si in cazuri speciale, cum ar fi filtrul general, la dispunerea organului politienesc. Trecand peste aspectele prezentarii faptelor, Tucan considera ca intamplarea este rodul unui aranjament, insa a preferat sa nu faca alte remarci pana la proba veritatii unor informatii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 716

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 597

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 745

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 999

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1336

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1599

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1002

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 793

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 624

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 832

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 703

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 592

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1037

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 623

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 751