Victimele „taifunului" Antonescu-Orban

Congresul extraordinar al PNL a făcut ravagii în tabăra fostului lider şi premier Călin Popescu Tăriceanu. 

Nume grele , în frunte cu cel al fostului lider al PNL nu se mai regăsesc în staff-ul PNL. Printre perdanţii de seamă se regăsesc: senatorul de Constanţa, fost vicepreşedinte,  Puiu Haşotti, ex-ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, care viza funcţia de prim-vicepreşedinte, fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu, fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu,  ex-şeful de la Interne Cristian David şi secretarul general al liberalilor, Dan Motreanu. Niciunul dintre aceştia nu a obţinut numărul necesar de voturi pentru a-şi asigura prezenţa în Biroul Politic Central al PNL măcar ca membri.

În schimb, alţi susţinători temporari sau permanenţi ai lui Călin Popescu Tăriceanu, precum, Teodor Meleşcanu, Relu Fenechiu, Dan Radu Ruşanu, Mariana Câmpeanu, Mihai Voicu şi Victor Dobre au reuşit să se menţină în primul eşalon liberal, unii dintre ei obţinând chiar funcţia de vicepreşdinte. Rămâne de văzut cum se vor adapta ei strategiei ce va fi impusă de tandemul Antonescu-Orban şi dacă vor răspunde  apelului făcut de noul preşedinte al PNL, imediat după anunţarea rezultatului,  prin care solicita unitate şi susţinere reciprocă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 716

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 597

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 745

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 999

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1340

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1600

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1002

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 793

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 625

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 832

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 703

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 593

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1037

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 623

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 751