La Scoica stai ca intr-un acvariu (document)

cap_1.jpgstele_la_scoica.jpg 

 

Restaurantul La Scoica nu mai are nevoie de multe prezentări. Cu siguranţă este ştiut de multe persoane, chiar şi din afara oraşului. Dacă totuşi există cineva care nu ştie unde este, aflaţi acum că îl puteţi găsi pe strada Aprodu Purice nr. 5, vis-a-vis de sediul vechi al Universităţii Ovidius.

La_Scoica_2.jpgRecunosc că rareori am fost La Scoica în timpul zilei pentru că, aşa cum probabil procedează majoritatea, acolo se merge noaptea, după o petrecere sau după ce plec din club. Este un spaţiu foarte mare, cu multe mese. Stai foarte aproape de ceilalţi clienţi. Dacă trebuie să te ridici de la masă, cu siguranţă îi vei deranja şi pe cei din jur. Există şi un spaţiu destinat nefumătorilor, dar este puţin ciudat. Eşti înconjurat de geamuri, parcă stai într-un acvariu. Servirea este bună dacă ne gândim numai la ospătari. Sunt amabili, se mişcă rapid şi sunt mereu atenţi la clienţi. Pentru mâncare trebuie să aştepţi destul de mult, dar din cauza bucătăriei. Mai ales în serile în care sunt multe mese ocupate. Ospătarii se străduiesc să facă pe plac clienţilor, dar nu pot prepara ei mâncarea. Preţurile sunt acceptabile şi făcute astfel încât să mulţumească cât mai multă lume. Poţi mânca o pizza mică cu doar 10 lei sau poţi comanda una XXL care ajunge la 40 de lei. Dacă nu îţi este foarte foame, o masă cu ceva de băut şi ciubucul ospătarului te ajunge maxim 20 de lei. Zic eu că este convenabil. Pentru desert vă recomand papanaşii. Chiar dacă trebuie să aştepţi ceva mai mult timp până sunt gata, merită fiecare secundă. Un alt minus este faptul că uşile de la bucătărie sunt deschise mai tot timpul, şi cum ai coborât scările de la intrare, te „lovesc" tot felul de mirosuri de mâncare. Dacă stai două, trei ore acolo, ai neapărat nevoie de un duş. La Scoica are şi un „frate" mai mare la ieşirea din Mamaia spre Năvodari. Acolo, pe lângă restaurant, este şi un mini hotel.

Restaurantul funcţionează pe societatea Lascu Bros SRL, administrată de Camelia şi Stere Lascu. Bărbatul, care a fost consilier local PNL la Năvodari, se mai ocupă de La Scoica Resorts SRL, La Scoica Magic Foto SRL, La Scoica Magic Picture SRL şi Hanul Vichingilor SRL.

La Scoica primeşte doar trei stele. Aş fi dat mai multe, dar spaţiul nu este împărţit cum trebuie, aştepţi cam mult pentru mâncare şi mirosul nu ar trebui existe.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

joe

21 Jul, 2010 10:30

Parca erau cei mai nasoli ospatari din lume acolo, ce s-a intamplat oare?

Articole asemanatoare

Restaurantul La Scoica din Constanța va fi modernizat! Documentele, depuse la Mediu

08 Apr 2024 618

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 18921

Certificat de urbanism, emis de Primăria Constanța pentru Lascu Bros SRL. Firma va moderniza Restaurantul La Scoica, de pe bulevardul Mamaia

12 Mar 2024 921

Răspuns pozitiv pentru viitoarea parcare pe care o va ridica restaurantul La Scoica în Constanța

01 Jul 2023 2757

Restaurantul La Scoica din Constanța va avea o parcare nouă

20 May 2023 2524

„Constanța unită“ Promoția Urban Legend, o nouă gală de top. Urmează confruntarea cu Benny Fight Academy!

19 May 2023 2467

Mamaia Cosmin Bucoveanu - Silviu Streinu, main event la gala Urban Legend vs Stoica Brothers. Partide incendiare!

05 May 2023 2587

Mamaia. Gala caritabilă Urban Legend „Fără sprijinul dumneavoastră, nu am fi reușit să îi schimbăm viața Andreei!“

29 Dec 2022 2589

Mamaia Gala caritabilă Urban Legend - „Luptăm pentru Andreea“ își derulează o nouă ediție

27 Dec 2022 1606

Mamaia Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star (GALERIE FOTO)

12 Nov 2022 2124

Mamaia Gala Urban Legend Next Star, gata de start. În ring va fi din nou spectacol!

11 Nov 2022 2664

Ediția inaugurală a „Urban Boxing“. Partide explozive și o inovație. „Va fi un show de ținută“

10 Jun 2022 2663

Lascu Bros SRL începe demersurile pentru construirea unui apart-hotel la Scoica Land din Mamaia

23 May 2022 2880

Sens giratoriu modular, din Constanța, luat de puhoaie. Câțiva tineri inimoși s-au apucat să îl strângă (video)

14 Jun 2021 4144

Lucrările avansează vizibil la Cazinoul din Constanța

15 Sep 2020 2983