Liderul de opinie Echipament european pentru plămânii constănţenilor. Ambulatoriul TBC respiră prin… CJC

După trei ani de muncă asiduă, cu licitaţii amânate şi contestate, Consiliul Judeţean Constanţa a reuşit, în sfârşit, să inaugureze noul Ambulatoriu integrat al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Palazu Mare, situat pe bd. Lăpuşneanu. „În loc să ne ajute, factorul politic ne-a dat în cap. Astfel de inaugurări pe noi ne uimesc, în loc să ni se pară ceva normal. Mă bucur că am reuşit să finalizăm reabilitările şi să dotăm ambulatoriul cu cea mai modernă aparatură, pentru a putea lupta împotriva TBC-ului", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu. Ambulatoriul integrat al Spitalului TBC este cel mai modern din ţară şi beneficiază de cea mai mare investiţie în reabilitare şi dotări - 11,9 milioane de lei, din care opt milioane sunt din fonduri nerambursabile, 1,2 milioane de lei sunt de la stat şi alte aproximativ 500 de mii de lei sunt de la Consiliul Judeţean Constanţa. „Printre cele 75 de aparate nou nouţe de care beneficiem se află şi un computer tomograf ultramodern, de care aveam mare nevoie. Acest aparat ne va ajuta să menţinem clasificarea II Monospecialitate, pentru că vom reuşi să atingem procentul de 20% de pacienţi din alte judeţe, condiţie primordială în obţinerea gradului de competenţă", a declarat directorul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Erdin Borgazi.

www.lideruldeopinie.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 513

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 485

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 696

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 608

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 548

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 793

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 563

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 671

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 716

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 537

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 588

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 558

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 792

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3408

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14223