Observator de ConstanţaInchiderea Spitalului Baneasa, atacata in instanta

Deputatul PNL Gheorghe Dragomir sprijina initiativa consilierilor liberali din Baneasa si spera sa aiba si sustinerea celorlalti alesi locali

Ovidiu Cupsa, despre reforma Guvernului in Sanatate: „Au facut reforma ca niste macelari"

Presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca se va intalni cu alesii locali din orasul Baneasa, acolo unde Ministerul Sanatatii a desfiintat Centrul de sanatate. La intalnirea cu presa au participat si trei dintre consilierii locali PNL din Baneasa - Mihai Jurca, Constantin Nicolae si Marin Stanel, care alaturi de liderii liberali judeteni vor ataca in contencios administrativ decizia Ministerului Sanatatii de a desfiinta unitatea medicala din Baneasa. „Pe lista initiala, unitatea de la Baneasa nu era trecuta printre cele ce urmeaza a fi desfiintate. Baneasa avea specialisti, chiar daca erau rezidenti si niciodata nu s-a intamplat sa existe probleme majore, de genul tragediei de saptamana tercuta, atunci cand un om a murit in drum spre un alt spital, doar pentru ca cel din localitate a fost desfiinat si drumul pana la urmatorul spital a fost prea lung pentru el. Pozitia fizica a orasului Baneasa impune existenta unei unitati medicale de genul celei recent desfiintate de Ministerul Sanatatii si am decis sa atacam in contencios administrativ aceasta hotarare aberanta a Guvernului, care este ilegala. Nu ne ramane decat sa mergem in instanta, mai ales pentru ca respectiva unitate medicala din Baneasa nu era proprietatea Ministerului Sanatatii, cladirea fiind administrata de Consiliul Local. Nu aveau dreptul legal sa desfiinteze ceva ce nu e al lor!", a explicat presedintele PNL Constanta, deputatul Gheorghe Dragomir.

De ce este ilegala decizia ministeriala

La randul sau, seful pe zona Baneasa din partea liberalilor, vicepresedintele PNL Constanta, Ovidiu Cupsa, a enumerat cateva dintre motivele pentru care au luat decizia de a ataca in instanta aceasta desfiintare. Cupsa sustine urmatoarele: „Nu e nimeni impotriva reformei in sanatate, dar ea e facuta prost si aberant. (...) Au facut reforma ca niste macelari, iar cele cinci motive pentru care e ilegala inchiderea Spitalului Baneasa tin de faptul ca nu au fost efectuate studii de impact inainte, incalca autonomia, unitatea sanitara avea finantarea asigurata pana la 31 mai si, la Baneasa, spitalul a fost inchis la inceputul lunii aprilie, transferul bolnavilor a fost efectuat abia dupa inchiderea unitatii, ceea ce ma duce la concluzia ca este o crima cu premeditare si spun asta cu toata responsabilitatea... 100 de euro valoreaza viata unui om pentru Guvenul Boc; asta e economia pe care o facem! Va creste mortalitatea de la 11%, la 12,4%", sustine liberalul.

O alta initiativa a sustinerii unui centru medical in Baneasa presupune si ca administratiile locale din zona sa contribuie cu o anumita suma de bani, stabilita de Consiliul Local, proiect la care nimeni nu s-a impotrivit, dar nici pentru acesta nu exista cadru legal.

La spitalul din Baneasa au fost incadrati 60 de angajati, unii fiind repartizati, dupa desfiintarea centrului, la unitati unde posturile sunt blocate, iar acum nu beneficiaza nici de ajutor de somaj.

http://observator.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 736

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 610

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 759

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1002

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1362

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1609

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1015

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 800

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 631

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 838

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 705

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 599

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1039

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 631

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 753