Replica Dupa ce i-a fost demolata pasarela din Costinesti, Nastase de la Vox Maris renunta la afaceri si se muta in America

Nicuşor Năstase, proprietarul Complexului Vox Maris din Costineşti, acuză reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de incompetenţă. Afaceristul a declarat, pentru „Replica", faptul că din cauza „unor frustraţi" a decis să-şi încheie pentru totdeauna socotelile cu turismul românesc. După ce a investit în această vară milioane de euro pentru renovarea complexului, Nicuşor Năstase susţine că Vox Maris va intra în conservare şi se va muta definitiv în America. Afirmaţiile vin după ce, ieri, reprezentanţii ministerului amintit au demolat pasarela construită la Vox Maris, motivul autorităţilor fiind acela că nu avea autorizaţiile necesare.

Costineştiul şi Vox Maris au murit. Pun lacătul pe uşă şi la revedere. Mi-am încheiat socotelile cu turismul românesc. Nu mai vreau să investesc într-o ţară plină de incompetenţi. Dacă îi dau în judecată ce câştig? Cei de la Ministerul Turismului sunt sabotori ai turismului românesc. Atâta timp cât în materie de turism nu se va schimba ceva, nu mai vreau să mişc un deget. Anul acesta am investit milioane de euro pentru remodelarea tuturor camerelor şi la ce bun? Le bag în conservare pentru că nu vreau să mă lupt cu un sistem infect", susţine Nicuşor Năstase. Chiar dacă criza financiară a paralizat piaţa imobiliară românească, Năstase spune că va încerca să-şi vândă afacerile pentru care a muncit ani la rând. „Am realizat cel mai tare lanţ turistic de pe litoral şi acum m-am hotărât să abandonez proiectul. Mă mut definitiv în America, unde oamenii sunt mult mai civilizaţi. Sunt scârbit de tot ce se întâmplă în România. Acum am realizat că turismul este un sistem vicios şi bolnav care nu are cum să dea roade pentru România", a mai spus afaceristul. Declaraţiile lui Năstase vin ca urmare a faptului că reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Constanţa (instituţie subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului - n.r.) au băgat ieri buldozerele în pasarela metalică ce făcea legătura între Vox Maris şi plaja din Costineşti. Potrivit ITC, Năstase şi-ar fi permis să-şi reamenajeze construcţia fără avizele necesare, fapt pentru care Ministerul dezvoltării Regionale şi Turismului l-a somat pe 27 august a.c. să-şi desfiinţeze pasarela construită ilegal. În schimb, patronul Complexului Vox Maris susţine că are toate „actele în regulă", dar cu toate acestea, ieri s-a acţionat în forţă. „Pasarela a fost o investiţie de câteva sute de mii de euro şi am realizat-o pentru 800 de turişti care intenţionau să iasă la mare. Nu câştigam bani din această pasarelă. Rivalii mei, toate cocioabele din stânga şi din dreapta mea pe care ministerul nu vrea să le demoleze, au vrut să-mi arate că sunt mai tari decât mine şi au reuşit. Problema nu a fost la mine, ci la minister. În timp vor plăti cu vârf şi îndesat. Taxele de sute de mii de euro pe care le plăteam la stat le voi utiliza pentru familia mea. Îi doresc ministrului baftă în distrugerea turismului românesc", a mai spus Năstase.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cristina

12 Jun, 2011 13:53

mare dreptate are dl nastase sunt niste incompetenti niste marionete puse la putere ei de catre ei k asa merge in romania pe pile...se multumesc cu tarabele de pe marginea drumului si cu mirosul de hamsii imputite care iti provoaca indigestie numai cand treci pe langa tarabele lor...sunt de acord cu dl nastase intru totutl

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Administrația Bazinală de Apa Dobrogea Litoral cumpără încărcător frontal (DOCUMENT)

26 May 2024 278

Constanța Gimnasta Andreea Preda, în două finale la Cupa Mondială. Pe ce loc s-a clasat la paralele

25 May 2024 740

Interviu online cu handbalistul Rareș Ștefan, de la CSM Constanța „A fost dragoste la prima vedere“

24 May 2024 1180

Handbal CSM Constanța, final de sezon. Contra ACS HC Buzău 2012, cei mai tineri handbaliști din lot au marcat 14 goluri

23 May 2024 712

CSM Constanța Cicliștii, pe podium la prima etapă a Cupei României de Șosea. Au avut de înfruntat o competiție acerbă (GALERIE FOTO)

23 May 2024 509

Sportivii de la ACS Power Gym Constanța, medalii și la Naționale. La Fitness Challenge, au urcat pe podium de 13 ori (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

22 May 2024 713

OMD Mamaia Stațiunea Mamaia, cea mai bună stațiune de pe litoral. Premiu special la Gala Destinația Anului 2024 (GALERIE FOTO)

22 May 2024 415

Alegeri electorale 2024 Mohammad Murad, candidatul AUR pentru Consiliul Județean Constanța dorește revitalizarea turismului de pe litoral

22 May 2024 625

După David Kiki, Farul Constanța a anunțat astăzi, 21 mai 2024, și despărțirea de Ronaldo Deaconu

21 May 2024 1140

Acționarii Litoral Construct SA, convocați în AGEA și AGOA

21 May 2024 506

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, dată în judecată de Steel House Construct SRL. Termen nou în dosar

21 May 2024 515

Cumpărări directe BLC Autohouse Leader SRL va încasa de la IPJ Constanța peste 12.000 de euro, pentru decolantarea și colantarea a 30 de autospeciale (DOCUMENT)

21 May 2024 631

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Constructorul Topraisar, scorul etapei

21 May 2024 937

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Când expiră avertizarea meteo

21 May 2024 727

Personalități Constanța Emil Sassu, actorul devenit „fiu adoptiv” al scenei pontice

20 May 2024 714