Replica Usi sigilate, manager absent de la „locul faptei" - Politia Economica a intrat pe firul balamucului financiar-contabil de la Sanatoriul Techirghiol

Uşi sigilate la Sanatoriul Techirghiol, manager plecat cu alte treburi, director financiar-contabil foc şi pară pe cei care o controlează şi fac declaraţii în presă - asta a fost imaginea de ieri din unitate, la care se adaugă informaţia cum că şi Poliţia Economică ar fi vizitat zona. Controlul comisiei Ministerului Sănătăţii la Sanatoriul Techirghiol a creat o stare de tensiune maximă, acuzaţiile curgând şi de o parte, şi de alta: ba că este varză în contabilitatea unităţii, ba că se încearcă debarcarea în forţă şi prin intimidare a directorului financiar-contabil Maria Badea, în favoarea unei alte persoane, care ar fi agreată de actualul manager al instituţiei, Silviu Rusu.

Oricare ar fi adevărul, atâta vreme cât directoarea financiar-contabilă nu doreşte să comenteze situaţia, limitându-se doar la a preciza că va da în judecată mai multe persoane, posibil şi ministerul, cert este că, după control, Mariei Badea i-a fost înaintată şi o notă de relaţii, prin care a fost invitată să explice mai multe nereguli constatate în contabilitate. Cel puţin aşa reiese din respectiva notă, în timp ce, despre raportul comisiei de control, facem precizarea că el încă aşteaptă să fie avizat de ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke, pentru ca ulterior să poată fi dispuse şi eventuale măsuri. Revenind la nota de relaţii înaintată în data de 15.10.2010 Mariei Badea, comisia cere, printre altele, următoarele clarificări: „Cum justificaţi că în intervalul 2007-2009 nu aveţi încheiat un contract de administrare cu managerul unităţii?"; „De ce aţi aprobat plata privind achiziţia unui automobil SKODA RS în valoare totală de 84.449,65 lei în baza facturii de livrare şi a procesului verbal de recepţie a mijlocului fix atâta timp cât în Lista de investiţii pe anul 2007, la poziţia 11 din anexa 1 b era prevăzută suma de 58.000 lei, fără a exista o listă de investiţii suplimentară aprobată de Ordonatorul principal de credite?"; „De ce aţi acceptat la plată facturile fiscale (modificate, îngroşate, sume diferite, exemplu: FF nr.MRM026/23.12.2008) aferente lucrărilor de reparaţii generale şi renovare a unui tronson de 7 camere şi a tavanului aferent din cadrul Pavilionului B, atâta timp când în suma totală se regăseau şi sumele aferente dotărilor acestor spaţii cu mobilier, aer condiţionat, obiecte electrocasnice etc?". Iar lista cu întrebări adresate directoarei poate continua. Ce a răspuns aceasta nu cunoaştem încă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, Constantin Dina, precizând că momentan nu poate oferi nici el un răspuns. De asemenea, a precizat Dina, se aşteaptă ca raportul controlului să fie semnat de ministru; cât priveşte vizita de ieri a Poliţiei Economice la Sanatoriul Techirghiol, medicul nu avea la cunoştinţă. În schimb, managerul sanatoriului Techirghiol, Silviu Rusu, ne-a declarat: „Eu am lipsit de la unitate, cu probleme de rezolvat, dar de la secretariat am fost anunţat că este Poliţia Economică la noi. Nu ştiu ce au căutat la unitate, dar am înţeles că îi solicitau directoarei Maria Badea o declaraţie". De menţionat că una dintre încăperile sanatoriului - în pertimetrul administrativ - avea ieri sigiliul pus pe uşi, iar managerul Silviu Rusu a motivat că acolo este sala de conferinţe în care au fost depozitate documentele verificate de membrii comisiei de control de la Ministerul Sănătăţii.Vom reveni.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 551

Angajări Constanța UAT Murfatlar angajează șofer de microbuz. Detalii

08 Apr 2024 599

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 669

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” scoate la concurs posturi vacante. Detalii

18 Mar 2024 1164

Locuri de muncă Constanța Biblioteca Județeană „Ioan N Roman” Constanța face angajări

18 Mar 2024 1261

Școala Gimnazială Nr. 1 Tuzla, județul Constanța angajează fochist. Cine poate participa la concurs

15 Mar 2024 706

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 836

Licitații publice Cât vrea să plătească primăria Costinești pentru extinderea sistemului de supraveghere video?

14 Mar 2024 1463

Afaceri Constanța Firme noi în Costinești! Iată cine și-a deschis afaceri

13 Mar 2024 1371

Anunț de participare la licitația publică pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrația Națională “Apele Române”

28 Feb 2024 492

IPJ Constanța, precizări importante! Este vizat Compartimentul Secretariat, documente clasificate și arhivă din cadrul Poliției municipiului Constanța

24 Dec 2023 1630

Primăria Murfatlar, județul Constanța angajează asistent medical generalist! Când este programat concursul

27 Nov 2023 1584

Locuri de muncă Constanța Centrul Județean de Excelență Constanța angajează secretar. Iată ce trebuie să faci

22 Nov 2023 1418

Președintele Klaus Iohannis „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului“

11 Nov 2023 735

Președintele Klaus Iohannis „România va continua să contribuie la îmbunătățirea securității regionale și euroatlantice“

23 Oct 2023 659