CAS Constanța Dacă mergeți la doctor, cardul de sănătate este, din nou, obligatoriu



OUG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilității măsurilor în domeniul sănătății până la data de 31 decembrie2020.

Astfel, se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță acordate de medicii de familie și de medicii specialiști din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate. În urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

În cazul consultațiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor.

“Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă  și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultațiile la distanță rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienți cât și pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienților programarea consultațiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:

- biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;

- biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;

- recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive - ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;

- deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea OUG 162/2020 se numără și posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Sănătății a reluat procesul de tipărire a cardului național de asigurări sociale de sănătate

20 Oct 2023 1115

Taxa pentru eliberarea unui card de sănătate duplicat ar putea fi eliminată

02 Aug 2022 1558

Ți-ai pierdut cardul de sănătate? Care este procedura pentru emiterea unui duplicat

22 Nov 2021 19778

Cardurile de sănătate eliberate până în 2014 vor fi rescrise şi vor avea o valabilitate de şapte ani

26 Jun 2020 2896

Coronavirus Alte trei persoane și-au pierdut viața în România. Numărul total al deceselor a ajuns la 1.308

05 Jun 2020 1933

CNAS, anunţ important despre cardul naţional de asigurări de sănătate

29 May 2020 3368

Casa Națională de Asigurări de Sănătate reia producția și distribuția cardurilor europene de sănătate

18 Nov 2019 3380

Valabilitatea cardului de sănătate european, prelungită la doi ani. Deputații au dat votul final

07 Feb 2019 2252

Anunţ important făcut de Ministerul Sănătății cu privire la cardurile de sănătate

03 Jan 2019 5113

CNAS anunţă Valabilitatea cardurilor de sănătate a fost automat prelungită

07 Dec 2018 2546

Termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate, a fost prelungit de la 5 la 7 ani

03 Aug 2018 1976

Probleme cu cardul de sănătate! Pacienţii se plâng că nu funcţioneză sistemul

03 Aug 2018 2404

Termenul de valabilitate al cardului național de sănătate a fost prelungit de la 5 ani la 7 ani

28 Jun 2018 2212

Editorial Sistemul informatic al cardului de sănătate, fără mentenanţă! Medicii și pacienţii, în alertă!

21 May 2018 2402

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este operaţională. Lucrările de soluţionare a fluctuaţiilor apărute au fost finalizate

17 May 2018 1848