Activitatea incineratorului Spitalului de Urgenta a fost stopata

Din cauza defectiunilor si a costurilor ridicate pentru reparatii

Decizia a venit in urma aparitiei unor defectiuni a caror remediere nu poate fi suportata de catre spital din punct de vedere material * De ieri, unitatea sanitara a inceput efectuarea unor probe in ceea ce priveste folosirea incineratorului de pe strada Badea Cartan * Aici se vor distruge numai deseurile medicale * Deseurile constand in parti ale corpului uman se vor distruge la incineratorul de la marginea localitatii Agigea

Cu toate ca a fost amendat de nenumarate ori din cauza nerespectarii protectiei mediului, incineratorul situat in curtea din spate a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta a continuat sa functioneze pana pe data de 1 februarie a acestui an, acest lucru datorandu-se faptului ca unitatea sanitara respectiva nu avea o alta solutie pentru arderea deseurilor biologice specifice activitatii pe care o desfasoara. La nivelul judetului Constanta exista doar trei astfel de incineratoare, unul fiind cel mentionat mai sus, cel de-al doilea este situat undeva, la marginea localitatii Agigea, apartinand fostului Spital Clinic Municipal Constanta, iar cel de-al treilea apartine unei firme particulare de pe strada Badea Cartan. Incineratorul din Agigea este perfect functional si detine toate autorizatiile si avizele de functionare necesare. Comparativ cu cel al Spitalului de Urgenta, este mult mai bun si din punctul de vedere al modului si locului unde a fost construit. Problema care face imposibila folosirea acestui incinerator de catre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta - si care ar putea fi rezolvata intr-o clipa - este una banala: lipsa unui mijloc de transport adecvat. Legea spune ca deseurile biologice apartinand unitatilor sanitare, si nu numai, pot fi transportate numai cu autovehiculele apartinand unei firme de transport avizate si autorizate pentru a desfasura astfel de activitati. Firma "Salport" SA detine toate actele necesare, insa, nu se stie din ce motive, a preferat sa pastreze contractul semnat cu sectiile apartinand fostului Spital Clinic Municipal Constanta, refuzand semnarea unui contract si cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Incineratorul din curtea din spate a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta nu avea autorizatie de functionare, nici aviz din partea Inspectoratului pentru Protectia Mediului, din cauza unor deficiente tehnice majore, dar si din cauza lipsei filtrelor care au rolul de a reduce spre zero efectul de poluare. In urma cu patru ani, un singur filtru costa in jur de 600 de milioane de lei si trebuie sa tinem cont de faptul ca aceste filtre sunt de unica folosinta, iar spitalul nu are fondurile necesare pentru achizitionarea lor.

Probe cu un incinerator particular

In cursul zilei de ieri, seful Serviciului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, Mugurel Penea, a avut o intalnire cu asistentele sefe ale unitatii sanitare, la care au participat si reprezentanti ai firmei particulare care detine incineratorul de pe strada Badea Cartan. "Este posibila semnarea unui contract cu aceasta firma in vederea arderii deseurilor medicale. Incepand de ieri, suntem in probe pentru a putea vedea cam la ce sume se ridica costurile lunare pentru folosirea acestui incinerator", a explicat acesta. Reprezentantii firmei au efectuat, tot ieri, si un scurt instructaj in ceea ce priveste modul de ambalare a deseurilor si perioadele in care acestia vor veni sa le ridice. Seful Serviciului Administrativ a mai precizat faptul ca aceasta firma va furniza cutiile necesare separarii deseurilor si tot angajatii acesteia le vor ridica, de doua ori pe zi, conform unui program care urmeaza sa fie stabilit de comun acord. Cutiile vor fi depozitate la subsolul spitalului. In vechiul sistem de organizare, era datoria spitalului sa transporte deseurile la incineratorul din Agigea.

Fara resturi umane

La noul incinerator se vor arde doar deseurile medicale, in aceasta categorie intrand seringi, pungi de perfuzii si alte materiale contaminate cu sange. Cat despre resturile umane, acestea se vor arde in continuare la crematoriul de la marginea localitatii Agigea. "Arderea se va face in mod igienic: toate deseurile vor fi sortate pe categorii si ambalate in pungi sigilate. In plus, pe cutii se va mentiona sectia din care provin, cat cantaresc si ce contin", explica Mugurel Penea. Plata catre serviciile oferite se va calcula in functie de cantitatea de deseuri arsa. Distrugerea acestora are un ciclu de ardere care difera de la un material la altul. Conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta doreste, pe viitor, semnarea contractului cu acest incinerator.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2736

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3239

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3427

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3466

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3812

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6215

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2682

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5248

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3006

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3039

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3033

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2691

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2792

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2777

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2778