Asociatia Pagubitilor Vectra, obstacol in calea incheierii altor contracte

infiintare_asociatie_proprietari_locuinte_bloc_vectra_construct_12.jpgPrima şedinţă a creditorilor grupului de firme Vectra a fost declarată legală, după ce, în urmă cu trei săptămâni, nu s-a întrunit cvorumul necesar şi nici autorităţile statului, implicate în procedura de insolvenţă a firmei, nu au fost prezente.

Problema grupului de firme Vectra şi a celor pe care i-a lăsat şi fără casă, şi fără bani a devenit cunoscută la nivelul municipiului şi judeţului datorită măsurilor de protest pe care o mână de oameni, constituiţi în Asociaţia Păgubiţilor, le-a întreprins în ultima perioadă.

După nenumărate acţiuni şi demersuri către autorităţile abilitate să găsească o soluţie problemei firmei care i-a păcălit, aproximativ 100 de membri ai asociaţiei au fost prezenţi în cursul după-amiezii de joi la cea de-a doua adunare a creditorilor Vectra, în speranţa că măcar de această dată se vor stabili apărătorii celor două părţi, păgubiţii şi îmbogăţiţii de pe urma acestora. În şedinţa de joi, cei prezenţi au reuşit să-şi finalizeze toate problemele aflate pe ordinea de zi a discuţiei abia în cinci ore. Cele două părţi au avut opinii diferite în ceea ce priveşte alegerea unui alt administrator judiciar. Niciuna din cele două propuneri care au fost înaintate, MG Activ Insolvence şi Dăscălescu&Co SPRL, nu a întrunit cvorumul necesar, într-un final rămânând vechiul administrator, Cantor SPRL.

Reprezentantul Global Insolvency şi administrator judiciar al SC Vectra Construct, Gheorghe Predescu, a vorbit, la reuniunea de joi, despre faptul că societatea nu intenţionează să intre în faliment, din contră, doreşte să construiască în continuare. „Mai mult, ne-a spus că noi, Asociaţia Păgubiţilor, constituim un obstacol în calea încheierii contractelor cu diferiţi constructori care să finalizeze construcţiile", ne-a declarat unul dintre păgubiţii prezenţi la adunarea de creditorilor.

Până când actele întocmite la şedinţa de joi vor primi sau nu avizul de la Tribunalul Constanţa, membrii Asociaţiei Păgubiţilor nu pot face nimic mai mult decât să aştepte.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

manu

27 Sep, 2009 23:01

am inpresia ca va deranjaza asociatia ,poate sunteti si voi aliati lui MOISE siROSU si restul de hoti din MAREA firma vectra, toate aceste lucruri sunt de durata nu se rezolva asa peste noapte, va deranjaza asociatia aici sunt mare majoritate oameni amarati care au si asa multe probleme.Oricum ptr acesti bani vom lupta pana la final ,sa nu creada cineva ca vob abandona ,vrem ce am platit si nimic mai mult.

mihai

26 Sep, 2009 09:40

ai perfecta dreptate. am fost si eu joi si am plecat cu un gust amar. In loc sa facem front comun impotriva lor au reusit sa ne dezbine. si ai dreptate cu avocatul asociatiei. habar nu are pe ce lume este. eu am intrebat un f bun prieten ce activeaza in domeniul insolventei si mi-a zis ca in 95% din cazuri se respinge reorganizarea si se intra in faliment. asa ca ne trebuie un om care sa faca ce trebuie cand trebuie, nu sa il platim, cum ai zis , pe ghita srl si sa ne tepuim singuri

rita

25 Sep, 2009 23:57

din cauza membrilor asociatiei se sta pe loc. asculta sfaturile unui avocat de doi lei care nu are pic de experienta in domeniul insolventei. pe 2 noiembrie tribunalul trebuia sa ia act de comitetul creditorilor, pe care nu l-am ales din cauza fenomenului "de turma" care ne carecterizeaza pe noi, romanii. in schimb, o sa dea din nou termen, cel mai devreme in ianuarie, pentru a se alege comitetul Si cum cei pe care ii propune ghita srl nu se afla in primii 20 in ordinea valorii creantei, in ianuarie urmeaza o invalidare din partea instantei si, in cel mai fericit caz, un nou termen. In cel mai rau caz, se va respinge cererea de reorganizare si va dispune intrarea in faliment. adica..... praful de pe toba. bine ca ii dati astuia cotizatii de 10.000 pe luna in loc sa angajati un avocat specializat pe insolventa. Partea proasta e ca ii trageti in jos si pe altii.

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2807

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3311

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3487

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3484

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3832

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6233

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2696

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5282

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3023

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3060

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3057

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2726

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2806

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2795

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2794