Cantină socială şi centru de zi la Năvodari Florin Chelaru - „Acest proiect răspunde tuturor nevoilor sociale”

Primăria Năvodari a organizat, ieri, o conferinţă prilejuită de demararea proiectului „Cantină socială şi Centru de zi în localitatea Năvodari - Reabilitare şi modernizare”, derulat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor sociale din oraşul Năvodari  şi ridicarea lor la standarde europene, pentru asigurarea unui acces egal al cetăţenilor la aceste servicii, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice şi sociale. Valoarea totală a proiectului este de 4.765.000 lei, din care 3.774.120,99 lei reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă. Proiectul va fi implementat în aproximativ 18 luni. Imobilul se află în apropierea liceului „Lazăr Edeleanu". Primăria Năvodari a decis să renoveze şi să reamenajeze clădirea, pentru a o folosi în interesul locuitorilor oraşului. De acest program vor beneficia 200 de persoane provenite din familiile nevoiaşe, care vor primi cel puţin câte o masă caldă pe zi, 25 de copii, cărora li se vor acorda servicii socio-educative şi 60 de persoane, care vor avea parte zilnic de servicii sociale. Beneficiari indirecţi ai proiectului sunt familiile persoanelor asistate social din cadrul Cantinei sociale, personalul angajat din cadrul Cantinei sociale şi al Centrului de zi, agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în oraşul Năvodari.

Proiectul „Cantină socială şi Centul de zi" va fi compus din Centru de zi pentru persoane în vârstă, două centre de zi pentru copii, un cabinet psihologic, un cabinet stomatologic, un cabinet de medicină generală, o sală de tratamente medicale şi o cantină socială. Lucrările de reabilitare a viitorului centru social vor consta în amenajarea unor spaţii tehnologice şi a unui lift pentru alimente. „Valoarea proiectului este de un milion de euro, iar Primăria se implică cu o cofinanţare, restul banilor venind de la Uniunea Europeană. Acest proiect răspunde tuturor nevoilor sociale, fiind vorba nu doar despre hrana pentru oamenii amărâţi, ci şi despre cabinetul stomatologic, de cel de medicină generală pentru copiii noştri, şi sunt în jur de 4.500. La aceste cabinete vor fi doi medici stomatologici. Există şi centre de copii, dar şi centre pentru bătrâni, iar la etaj va fi o cantină cu o capacitate de 200 de persoane care vor lua masa zilnic. Primăria Năvodari va fi cea care va avea grijă să pună în buget suma necesară pentru hrana acestor persoane nevoiaşe”, a declarat viceprimarul Florin Chelaru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 259

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 285

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 288

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 374

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 357

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 233

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 403

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 261

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 491

Cumpărări directe Dumitru-Pan SRL a obținut un nou contract de la Primăria Năvodari. Firma va încasa 126.000 lei (DOCUMENT)

26 Apr 2024 259

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 291

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 564

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 422

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 272

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 669