Conducerea Spitalului Județean Constanța, precizări despre pacientul decedat în curtea unității sanitare pe data de 14 septembrie

În urma informațiilor apărute precum că în cursul serii de 14.09.2019, un pacient  ar fi decedat în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, conducerea unității sanitare face următoarele precizări:
 

„Pacientul a fost internat la începutul acestei săptămâni din pricina hemoptiziilor repetate. La internare, bărbatului i s-a adus la cunoștință de către medicul curant că are contraindicație să părăsească salonul, singurul efort permis fiind deplasarea la grupul sanitar.  In cursul serii de 14.09.2019, contrar indicațiilor medicale, pacientul a părăsit secția, coborând în curtea spitalului. Aici a suferit o nouă hemoptizie masivă, fapt ce a dus la pierderea imediată a cunoștinței. Ulterior, acesta a fost observat de către un alt pacient și agentul de pază aflat în curtea unității care l-a anunțat pe agentul din Unitatea Primiri Urgențe. Imediat pacientul a fost preluat de către un echipaj  de ambulanță aflat în curtea spitalului și dus la UPU, direct pe camerea de resuscitare (COD ROȘU). Medicii de gardă l-au intubat și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, după aproximativ o jumătate de oră, a fost constatat decesul“.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța a demarat o anchetă internă în acest caz.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 386

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1927

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1429

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 585

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 710

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 1068

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 561

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 452

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 408

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 509

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 533

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 591

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 989

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 698

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 779