Constanţa are două elicoptere medicalizate Aparatul de zbor al CJC aterizează pe aeroportul de la Tuzla

În această dimineaţă, la SC Regional Air Services SRL va ateriza elicopterul achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa prin proiectul „Equipment to Save Our Lives” din cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013, în vederea intervenţiei în situaţii deosebite pentru salvarea de vieţi omeneşti în zona de interes a proiectului, respectiv judeţul Constanţa şi districtul Dobrich, Bulgaria. Reamintim că  SC Regional Air Services SRL este câştigătorul licitaţiei pentru atribuirea contractului „Servicii de operare şi întreţinere Elicopter medicalizat EC 135 T2e/P2e”. Astfel, urgenţele medicale din zona transfrontalieră România - Bulgaria vor fi rezolvate cu ajutorul unui elicopter multifuncţional medicalizat. Aparatul de zbor va fi implicat în operaţiunile de căutare-salvare, cele de asistenţă medicală de urgenţă, de salvare a persoanelor în locuri greu accesibile altor mijloace şi în cooperarea cu structurile de protecţie civilă în cazul unor dezastre (inundaţii, cutremure, alunecări de teren, explozii).

Achiziţie de peste patru milioane de euro

Elicopterul multifuncţional din gama 2.700 - 3.175 kg, medicalizat a fost achiziţionat, în toamna anului trecut, de Consiliul Judeţean Constanţa. Potrivit SEAP, contractul a fost atribuit pe 12 noiembrie societăţii Eurocopter România SA din Braşov. Valoarea elicopterului este de 4.221.524 de euro şi va intra în proprietatea Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit datelor furnizate de Consiliul Judeţean Constanţa, elicopterul va fi livrat până pe data de 30 iunie 2013.

Ce dotare are

Elicopterul va fi dotat cu terminal de radiocomunicaţii, proiector de noapte de mare intensitate, care va fi folosit pentru operaţiuni de recunoaştere aeriană, căutare-salvare, căşti de protecţie compatibile pentru ochelari de vedere pe timp de noapte, sistem de flotabilitate, echipament de salvare pentru echipaj şi pasageri pentru zborul deasupra apei, troliu cu minim de 50 metri şi cu cablu pentru descărcarea energiei electrostatice, căşti de protecţie pentru operatorul de troliu, cască de protecţie salvator cu sistem de comunicaţie integrat, microfon cu protecţie la vânt pentru comunicare între salvator şi echipajul elicopterului, mănuşi de protecţie pentru operatorul troliului, harnaşament pentru persoana salvată şi salvator, scaun de salvare sub formă de triunghi, targă specială dotată cu saltea vacuum pentru pacient, nacelă cu element de flotabilitate pentru evacuarea a minim patru persoane din locuri greu accesibile, schiuri pentru zăpadă. Aparatul de zbor va mai avea echipament de resuscitare pentru adulţi şi copii, sistem de alimentare cu oxigen medical, defibrilator, monitor EKG, pompe de perfuzie, ventilator portabil, tuburi de oxigen portabile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 356

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 552

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 473

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 507

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 569

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 740

Licitații publice CJC cumpără dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

24 Apr 2024 313

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 674

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 636

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 687

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 875

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 552

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 321

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 812

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1302