Daraban da mana cu Constantinescu

DECUPAJ_Nicusor_Constantinescu_Mihai_Daraban.jpgAcesta a trecut la negocieri cu preşedintele CJC, după ce, în 2006, s-au răfuit pe scările Prefecturii

Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură din Constanţa (CCINA), unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai coaliţiei Constantinescu-Mazăre, pare să se fi împrietenit cu vechii săi duşmani.

Mihai_Daraban_7.jpg Într-o conferinţă de presă prilejuită de deschiderea oficială a târgului naţional Tinimtex, Mihai Daraban a dat de înţeles că a lăsat deoparte neînţelegerile din trecut şi a dat mâna cu Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. De apreciat, s-ar putea spune, dacă se ia în calcul faptul că în toamna lui 2006 au fost la un pas să se ia la bătaie pe scările Prefecturii. La momentul respectiv, disputa aprigă dintre cei doi a avut loc cu ocazia dezbaterii publice pe tema taxelor şi a impozitelor locale pentru anul 2007. Atitudinea deloc prietenoasă a existat şi între primarul Radu Mazăre şi Daraban. Iniţiativele edilului Constanţei, folosite drept scut în campania electorală din 2008, au intrat în contradictoriu cu proiectele Camerei de Comerţ. De această dată, disputa dintre Radu Mazăre şi Mihai Daraban a fost cauzată de bazarul pe care primarul are în plan să-l realizeze în zona Poarta 1. În Platforma Program care prezintă proiectele candidatului PSD se vorbeşte despre un bazar oriental, în formă de cetate, care să cuprindă spaţii comerciale, terase, restaurante şi spaţii de recreere, care se va întinde pe o suprafaţă de un hectar. „Personal, m-am săturat de acest personaj care încearcă să saboteze Camera de Comerţ prin orice mijloace. În orice caz, acest băiat trebuie să înţeleagă că noi nu ne vom supune. Tot ce-i lipsea Constanţei era un bazar", declara, în luna mai 2008, preşedintele CCINA. În plus, Daraban îl acuza, la momentul respectiv, pe actualul edil că a acordat Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România autorizaţie de construcţie, la două săptămâni după ce Camera de Comerţ trimisese adrese la Primărie, prin care solicita spaţiul de la intrarea în Portul Constanţa. La începutul lui 2009, bate vântul schimbării, iar preşedintele Camerei de Comeţ este deschis la o colaborare cu social democraţii din CJC. Potrivit lui Mihai Daraban, târgul Tinimtex, care va începe mâine, nu a fost organizat în pavilionul expoziţional pentru că nu este în totalitate gata, dar se poartă discuţii cu CJC pentru ca, din luna mai, manifestările expoziţionale să se ţină acolo. Schimbarea de atitudine venită din partea şefului Camerei de Comerţ este de-a dreptul surprinzătoare, dacă se ţine cont şi de faptul că, în urmă cu ceva vreme, se declara în mod oficial şi contracandidatul lui Radu Mazăre, în cursa pentru Primăria Constanţei. Oscilaţiile continue au putut fi, de asemenea, remarcate în ascensiunea politică. Pe scurt, Mihai Daraban este un fost social democrat, care şi-a dorit să ajungă liberal, dar a demisionat din PNL în 2007, pe motiv că nu beneficia de sprijinul colegilor de partid, şi şi-a anunţat candidatura pentru şefia Primăriei Constanţa. Doar şi-a anunţat-o, pentru că independentul preşedinte al CCINA nu a fost niciodată, oficial, contracandidatul lui Radu Mazăre.  

{mos_ri:Mihai Daraban} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 2247

Afaceri Constanța Restaurant nou în Amzacea! Iată cine și-a deschis afacere

02 May 2024 591

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 565

Firme Constanța Restaurantul Taverna Rockerilor SRL a fost fondat în 2 Mai, comuna Limanu

01 May 2024 415

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 523

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 1581

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 404

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 5072

Asociat nou, din Constanța, cooptat în firma Brilltag Services SRL

26 Apr 2024 625

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 594

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 649

Firme Constanța Schimbări în conducerea Dermomed SRL

25 Mar 2024 857

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1261

Un nou restaurant, deschis în județul Constanța. Cine este fondator

23 Mar 2024 1654

Restaurantele vor fi obligate prin lege să dea gratis clienților această băutură. Despre ce este vorba?

20 Mar 2024 661