Daruri pentru micuţii internaţi în spitalele din Constanţa, de la Arimex Comexim 2000 SRL şi Moş Nicolae (galerie foto)


Ziua Sfântului Nicolae, zi de mare importanţă creştinească pentru ortodocşi, a venit şi anul acesta cu surprize pentru pacienţii mai mici sau mai mari internaţi în unităţile spitaliceşti din Constanţa.
 
Iată că societatea Arimex Comexim 2000 SRL, cea care asigură hrana necesară bolnavilor internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul CFR din Constanţa, a oferit micuţilor pacienţi zeci de surprize.
 
Cu sprijinul societăţii Arimex Comexim 2000 SRL, inimosul şi renumitul actor Dan Cojocaru a luat chipul lui Moş Nicolae şi a adus daruri tuturor micuţilor internati.
 
Iar începând de săptămâna viitoare, cu „complicitatea“ Arimex Comexim 2000 SRL şi a Asociaţiei “Suflete deschise”, Moş Crăciun şi spiriduşii săi îi vor vizita zilnic pe copii bolnavi, încercând să le alunge tristeţea, să le aline suferinţele şi să le aducă zâmbetul pe buze. Și, într-o atmosferă de basm, ei vor împărţi cadouri tuturor micuţilor, încântându-i cu poveşti despre Naşterea Domnului şi despre Magia Crăciunului.
 
Citeşte şi:
 
Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL lansează îndemnul „Fă o faptă bună, fii miracolul! Fii şi tu un Moş Crăciun!“

Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 au împărţit pachete persoanelor nevoiaşe (galerie foto)

 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de familii din Pecineaga, Valu lui Traian și Ciocarlia de Jos au primit daruri Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete deschise“ lansează un nou apel „Oricui îţi cere, dă-i, porunceşte Domnul“ (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 632

Arimex Comexim 2000 SRL Constanța - „Fii milos și fii smerit!”

17 Apr 2024 502

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, cu ocazia 8 Martie - „Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia veche de aproape 8000 de ani”

08 Mar 2024 885

Asociația „Suflete Deschise” din Constanța, mesaj de 8 martie. „Mama...Cel mai iubit cuvânt! Cea mai înaltă stare!”

05 Mar 2024 884

De 1 Martie, Arimex Comexim 2000 SRL a oferit pacientelor din Constanţa flori, mărţişoare, iconiţe, zâmbete şi un meniu delicios!

01 Mar 2024 973

Îndemn al Asociației „Suflete deschise” la început de primăvară - „Să fiţi buni, oricum!”

01 Mar 2024 749

Asociatia Suflete Deschise, din Constanța, în sprijinul aproapelui Ajutoare pentru familiile care locuiau în ferma care a ars în Murfatlar

23 Feb 2024 995

Meniu special de Revelion pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

31 Dec 2023 1518

Asociația „Suflete Deschise” Scrisoare de mulţumire Naşterea Domnului - Bucuria vieţii!

24 Dec 2023 1394

Meniu de Crăciun oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

24 Dec 2023 1395

Asociaţia „Suflete deschise” colindă sufletele creştinilor, transmiţând mai departe vestea minunată adusa de îngerul Domnului. Hristos se naşte, Domnul coboară!

14 Dec 2023 1067

Arimex Comexim 2000 SRL și Asociația „Suflete Deschise“„Arată că îţi pasă! Fii bun! Fii Miracolul! Fii și tu un Moş Crăciun! Primește și dăruiește!”

10 Dec 2023 1292

Sf. Apostol Andrei și 1 Decembrie Meniu de sărbătoare oferit de ARIMEX COMEXIM 2000 SRL, pentru pacienții din spitalele din Constanța

30 Nov 2023 1492

Sfinții Mihail și Gavril Meniu special pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000

08 Nov 2023 1389

Arimex Comexim 2000 oferă un meniu special de Sfântul Dimitrie pentru pacienții din Constanța

25 Oct 2023 1478