DNA continua cercetarile in cazul licitatiei pentru salvamari

salvamari.jpgDosarul penal deschis de către Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul licitaţiei salvamarilor din sudul litoralului este în plină desfăşurare.

Oficial, cei ce instrumentează cazul, procurorii anticorupţie, nu vor să facă niciun fel de declaraţie pe marginea primelor rezultate ale cercetărilor.
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul DNA ne-a răspuns solicitării noastre de a afla cursul cercetării prin următoarea declaraţie: „Dosarul penal la care faceţi referire se află în curs de instrumentare. Date suplimentare nu vă putem comunica, potrivit literelor e şi f ale articolului 12 ale Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public", argumentele fiind acelea că nu pot fi deocamdată date publicităţii informaţii privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare şi informaţiile privind procedurile judiciare şi dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.
Din surse neoficiale am aflat totuşi că ancheta îşi urmează destul de rapid cursul, în prezent fiind audiaţi cei direct implicaţi în procesul licitaţiei „cu cântec" de la finele lunii august 2008. Reamintim faptul că, pe 18 august, la Primăria Mangalia era organizată - pentru prima dată în ultimii ani - o licitaţie pentru acordarea Serviciului Salvamar. Iar acest lucru se întâmpla în condiţiile în care, din luna mai şi până la finele lui septembrie, acest serviciu a fost asigurat (ca în ultimi şase ani, de altfel) de cei circa 65 de angajaţi ai firmei „Callatis Club Nautic", aparţinând lui George Lipoveanu, un om de afaceri din localitate.
Salvamarii de la „Callatis Club Nautic", care, timp de aproape cinci luni, au salvat sute de vieţi, au fost prezenţi pe toate plajele de pe litoralul sudic, cu excepţia a trei mici porţiuni (două în Saturn şi una în Venus), unde există trei societăţi ce au contracte cu DADL-ul pentru 25 de ani, SRL-urile fiind obligate să asigure acest serviciu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 392

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 233

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 696

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 490

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 372

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 533

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 722

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 592

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 560

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 455

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 297

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 234

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 594

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3238

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 527