Elevii nu au voie cu petarde in scoli

Masuri speciale in institutiile de invatamant

Cei care vor incalca ordinul vor fi sanctionati * Aceasta prevedere a fost introdusa in regulamentul de ordine interioara din fiecare unitate

Inspectoratul Scolar Judetean Constanta va transmite directorilor de unitati de invatamant preuniversitar un ordin prin care se interzice folosirea in incinta scolilor a petardelor si a altor obiecte artizanale de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. "Directorii vor fi atentionati asupra acestui fapt in cadrul sedintei care va avea loc pe 16 decembrie, la Palatul Copiilor", a declarat inspectorul scolar general Paloma Petrescu. Folosirea de catre elevi a acestor materiale explozive atrage sanctiuni, masura fiind luata pentru a preintampina producerea unor accidente in randul scolarilor si al cadrelor didactice. "Cei care nu vor respecta ordinul nu vor fi exmatriculati, ci doar sanctionati, deoarece important este actul didactic, si nu pedepsirea elevilor". ISJ Constanta a luat legatura cu Jandarmeria, pentru asigurarea protectiei sporite in aceasta perioada, elevii neavand voie sa foloseasca petarde nici dupa ce ies din curtea scolii. Directorii unitatilor scolare vor realiza un raport privind securitatea si paza in institutiile pe care le conduc. Aceste masuri se regasesc si in regulamentul de ordine interioara al fiecarei unitati scolare, introducerea prevederilor facandu-se la cererea expresa a Inspectoratului Scolar Judetean Constanta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vasile

01 Dec, 2010 19:56

de ce sa nu aiba elevi voie cu petarde la scoala mai sperie profesori elevi directori nau voie sa injure sa scuipe sa faca semne obscene si ni sa fumeze asta inteleg da cu petardele ce dracu aveti santeti niste prosti incurand o sa spuneti ca nau voie sa se mai pise fara sa plateasca

vasile

01 Dec, 2010 19:45

de ce sa nu aiba elevi voie cu petarde la scoala mai sparie profesoarele profesori colegi directori

Articole asemanatoare

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 368

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 553

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 497

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 448

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 389

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 536

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 477

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 489

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 602

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 590

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 504

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 709

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 561

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 503

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 617