Întreruperi programate Pe cine lasă Enel fără curent în această săptămână

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Dobrogea, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor.

Astfel, în cursul zilei de azi, între orele 8.00 şi 16.00, fără energie electrică vor rămâna abonaţii Enel din localităţile Cumpăna (străzile Monumentului, Berzei, Crizantemei, Crinului, Transformatorului, Osman Gafar, Dealu Spirii, George Enescu, Mihai Eminecu, Alexandru Cel Bun, Constantin Brâncovenu, Basarabescu, Nicolae Labiş, Liviu Rebreanu, Ion Creangă, Theodor Palade), Pecineaga, Şipote şi cartierul Victoriei din Cernavodă. Marţi, lucrările Enel îi va lăsa fără energie electrică, între orele 8.00-16.00, pe aceeaşi abonaţi din Cumpăna, Pecineaga, Şipote şi Cernavodă, dar şi pe cei din localităţile Tuzla (străzile Constanţei, Morii, Uzinei, Navigatorilor, Răsăritului, Brizei, Pasajului, Sirenei, Dorului, Stadionului, Costineşti), Mihail Kogălniceanu (zona Ceres, Incinta Ceres, străzile Flacăra, Orizont) şi Medgidia (zona Ostrov). În a treia zi a deconectărilor programate, Enel îi va lăsa fără curent, între orele 8.00 şi 16.00, pe abonaţii din Cumpăna (străzile Constanţei, Teiului, Tipografia Boltirom), Pecineaga, Teghirghiol (străzile Răscoalei, Eroilor, Oituz, George Coşbuc, Costache Negri, Alexandru Vlăhuţă, Mărăşeşti, Ecaterina Teodoroiu, Griviţei, Negru Vodă), Lazu (străzile Vasile Conta, Miron Cristea, Ion Ianculeţ, Pan Halpia, Ioan Nistor), Şipote şi cartierul Victoriei din Cernavodă. Joi şi vineri, Enel va sista furnizarea curentului electric, în intervalul orar 8.00-16.00, în localităţile Pecineaga, Chirnogeni, Năvodari (străzile Cabanei, Frunzelor, Midiei), Şipote, şi cartierul Victoriei din Cernavodă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 659

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2280

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1315

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3464

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 793

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 537

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 760

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 474

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 538

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 576

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 989

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 620

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 973

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2288

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1088