Pentru salvare si prim ajutor pe litoral CJC da peste 40 de miliarde pe mana lui Oancea

salvamari.jpgAleşii judeţeni au aprobat ieri, proiectul de hotărâre privind actul adiţional la acordul de colaborare încheiat pentru „Amenajarea unor centre de prevenţie, tratament medical şi a punctelor de salvamar în zona litorală Constanţa".

Potrivit preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu, prin această hotărâre, instituţia judeţeană alocă bani pentru plata salariilor salvamarilor şi a activităţilor medicale şi de salvare pentru acest sezon estival, Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România. Prin hotărârea aprobată ieri, ANSPSR a primit din vistieria CJC nu mai puţin de 4.200.000 lei, adică 42 de miliarde de lei vechi. În proiectul de hotărâre se specifică pe ce vor fi cheltuiţi aceşti bani: asigurarea pazei pentru cele 20 de puncte de prim ajutor, încheierea de contracte de colaborare sau convenţii civile cu medici şi asistenţi, decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele medicale şi a celor pentru masă şi cazare a medicilor din ţară, dacă este cazul, decontarea cheltuielilor inginerului de asistenţă tehnică, contracte de colaborare cu medici de la Spitalul Judeţean, achiziţionarea medicamentelor şi a consumabilelor necesare, cumpărarea a 20 de aparate de aer condiţionat şi contracte de furnizare de apă pentru punctele de ajutor.

Preşedintele fondator al ANSPSR este nimeni altul decât Gheorghe Oancea, care patronează printre altele şi firma Mobitom, cea care a câştigat contracte pe bandă rulantă de la instituţia judeţeană condusă de Nicuşor Constantinescu şi de la Primăria Constanţa, fiind de fapt un apropiat al şefului CJC, cât şi al primarului Radu Mazăre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a terminat procesul în dosarul cadastrării județului Constanța! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

08 May 2024 409

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 604

Licitații publice Cine spală autoturismele Consiliului Județean Constanța, Centrului Militar Zonal și Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale? (DOCUMENTE)

06 May 2024 1059

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 763

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni (VIDEO)

02 May 2024 632

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 477

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 764

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 570

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 830

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 683

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1023

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 450

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 640

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 701

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 559