Petromidia, 30 de ani de excelenta

rafinaria_petromidia.jpgTransformarea într-una dintre cele mai moderne rafinării din sud-estul Europei a reprezentat o continuă dezvoltarea a întregului proces operaţional

Rompetrol Rafinare, principalul activ al Grupului Rompetrol, sărbătoreşte, pe 29 iunie, 30 de ani de la punerea în funcţiune a primei instalaţii de pe platforma Petromidia.

„Aniversarea celor 30 de ani de activitate de pe platforma Petromidia reprezintă pentru noi un moment în care putem face un bilanţ de care suntem cu toţii mândri. Dincolo de orice, Petromidia reprezintă o poveste de succes a tuturor celor care au lucrat şi lucrează aici. În aceste momente putem privi spre viitor cu încrederea pe care ne-o oferă o experienţă profesională şi de viaţă aproape incredibilă", a declarat Cosmin Turcu, director general al Rompetrol Rafinare.

Cei 30 de ani reprezintă o perioadă în care s-au făcut progrese majore în toate domeniile. Transformarea într-una dintre cele mai moderne rafinării din sud-estul Europei a reprezentat o continuă dezvoltarea a întregului proces operaţional. Un exemplu este reabilitarea şi modernizarea sistemului de control al rafinăriei, care permite un control centralizat al proceselor din rafinărie.

O altă performanţă a fost repornirea instalaţiilor de polietilenă de joasă şi înaltă densitate, în urma unor investiţii cumulate de circa 44,5 milioane USD, după ce acestea intraseră în conservare în anul 1996. În continuare, unul din obiectivele principale ale rafinăriei este implementarea de tehnologii noi şi performante, care să susţină scopul de a ajunge printre primele 25 de rafinării din Europa.

Dezvoltarea acestui combinat a avut o influenţă majoră asupra întregii zone, atât din punct de vedere economic, cât şi social. De-a lungul celor 30 de ani, aproximativ 30.000 de oameni au lucrat pe platforma Petromidia. Oraşul Năvodari, care în anul 1975 avea 7.000 de locuitori, a cunoscut o adevărată explozie demografică, astfel încât, în anul 2009, numără aproape 40.000 de locuitori.

Evoluţia rafinăriei a cunoscut multe momente importante şi se poate împărţi în trei mari perioade.

Între anii 1976 - 1989, Petromidia făcea parte din complexul socialist al rafinăriilor din România. Combinatul de la Midia avea un sector petrochimic integrat, care asigură cu materii prime mai multe ramuri ale industriilor socialiste.

În perioada 1990 - 2000, pieţele interne şi internaţionale de profil s-au restructurat radical. Acest lucru a dus la redirecţionarea activităţii complexului de la Midia spre producţia de carburanţi şi polimeri.

În perioada 2001 - 2008, Grupul Rompetrol a devenit acţionar majoritar. Atunci s-au abordat strategii noi de dezvoltare, iar evoluţia combinatului a fost marcată de o etapă importantă, atât din punct de vedere organizaţional, cât şi operaţional.

Astfel, compania a înregistrat în 2008 un record istoric de ţiţei procesat - 4,2 milioane tone, de la 3,7 milioane tone în 2007 şi 1,15 milioane tone în 2000, înainte de preluarea de către Grupul Rompetrol. Pentru anul 2010, este estimată o creştere a capacităţii de procesare până la 5 milioane de tone de ţiţei. De asemenea, cifra de afaceri a crescut de la 312 milioane USD, în 2000, la peste 4,68 miliarde USD, nivel înregistrat anul trecut.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2773

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3257

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3479

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3480

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3827

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6229

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2692

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5266

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3020

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3057

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3050

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2714

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2803

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2789

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2792