Platim mai mult pentru caldura?!

calorifer.jpgDe la 1 ianuarie, energia termică livrată de Electrocentrale Bucureşti municipiului Constanţa s-a scumpit cu 10,1%. Acest lucru poate duce şi la creşterea tarifelor aplicate populaţiei, însă autorităţile locale sunt cele care iau o decizie în acest sens.

Potrivit viceprimarului Constanţei, Decebal Făgădău, citat de AGERPRES, ieri, reprezentanţii administraţiei locale s-au întâlnit într-o şedinţă pentru a face o analiză, după ce luni au fost înştiinţaţi de creşterea preţului gigacaloriei. „Azi (n.r. - ieri) o să ne întâlnim şi o să facem o analiză. Tot ce ştim în momentul de faţă este că noi cumpărăm mai scump de la CET, adică de la ELCEN", a precizat Făgădău.

Eventualele scumpiri pe care vor fi nevoiţi să le suporte constănţenii se vor aproba într-o şedinţă a Consiliului Local, care va avea loc, potrivit viceprimarului Făgădău, la sfârşitul acestei luni, cel târziu la începutul lunii februarie. Constănţenii scot din buzunare, la ora actuală, 119 lei pentru gigacalorie, la fel ca în ultimii doi ani. O eventuală scumpire ar trebui suportată de aproximativ 80.000 de familii, care au casele racordate la sistemul centralizat de termoficare. De menţionat este însă, că atât Capitala, cât şi Constanţa au parte de cele mai mici preţuri pe gigacalorie, din ţară.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 614

Se ieftinește gigacaloria la Constanța! Proiectul, pe masa consilierilor municipali

29 Jan 2024 808

Ședință CLM Cât vor plăti constănțenii pentru căldură în 2024? (DOCUMENT)

24 Dec 2023 2034

Sondaje de opinie Constănțenii nu par impresionați de ieftinirea gigacaloriei! 76% spun un NU hotărât sistemului centralizat de termoficare

12 Nov 2023 1146

Primăria Constanța Constănțenii ar putea plăti mai puțin pentru căldură, din această iarnă! Ce anunță primăria

07 Nov 2023 1133

Sondaje de opinie Luați în calcul rebranșarea în sistemul centralizat în contextul anunțului scăderii prețului gigacaloriei la Constanța?

05 Nov 2023 4331

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța „Prețul gigacaloriei va scădea și mai mult atunci când se va termina tot procesul de înlocuire a conductelor termice“

31 Oct 2023 933

Scade prețul gigacaloriei la Constanța! Anunțul făcut de primarul Chițac pentru abonații Termoficare SRL

30 Oct 2023 1870

Constanța Începând de astăzi, se pot depune solicitări pentru debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire

01 Jun 2023 2712

Municipalitatea a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023! „După mai bine de 40 de ani, acum schimbăm instalația termică a orașului“

05 Apr 2023 1481

Constanța, cel mai mare preț la gigacalorie Pentru a-și păstra clienții din sistemul centralizat, Primăria a prelungit subvenția până la sfârșitul anului 2023!

01 Apr 2023 3471

De la 1 aprilie prețul aprobat este de 1.800 de lei Primăria analizează prelungirea subvenției gigacaloriei pentru abonații Termoficare Constanța SRL

15 Mar 2023 2050

De la 1 aprilie nu se mai acordă subvenție la căldură! Abonații Termoficare Constanța SRL vor plăti 1.800 de lei pentru gigacalorie! (DOCUMENT)

03 Mar 2023 8273

LIVE TEXT+VIDEO Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă extraordinară. Cât vor plăti constănțenii racordați la sistemul centralizat de termoficare pentru o gigacalorie în sezonul rece 2022-2023(VIDEO+DOCUMENT)

21 Oct 2022 2287

Vergil Chițac - „Mă bazez pe sprijinul Guvernului României pentru plata subvenției la gigacalorie în această iarnă”

31 Aug 2022 1395