Prima zi de scoala sabotata de profesori

13 aduce ghinion guvernantilor

Cu toate ca guvernantii au promis mariri de salarii, 13 septembrie ii prinde pe profesori cu aceleasi salarii * FMI- ul nu permite decat indexarea cu 6% din octombrie 2004 si 12% in doua transe din 2005 * Guvernantii le-au promis profesorilor ca vor intocmi un pachet de masuri care sa cuprinda aplicarea unei grile noi de 5% de la 1 octombrie, indexarea cu 12% in doua transe din 2005 si indexarea cu 10,5% tot in doua transe din 2006 * Debutantii vor primi cate doua milioane de lei pe an, bani pe care sindicalistii i-au numit "ajutorul social pentru cersetorii din invatamant"

Intrucat Guvernul a dat pana acum dovada de un total dispret fata de cadrele didactice, personalul din aceasta ramura a decis ca prima zi de scoala sa fie blocata prin neprezentarea lor la deschiderea oficiala care ar trebui sa aiba loc in data de 13 septembrie. Dealtfel, profesorii sunt hotarati sa-si mentina punctul de vedere si sa-si continue actiunile de protest, care vor continua pana cand revendicarile lor minimale si legitime vor fi solutionate intr-un mod favorabil. Presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, spunea ca in ultima sedinta a biroului operativ al confederatiei din invatamant, presedintele acesteia, Aurel Cornea, a prezentat ministerialilor o informare ampla a tuturor evenimentelor, dar si a stadiului negocierilor care s-au purtat pana acum intre cele doua parti. "Se pare ca intalnirea cu ministrul Marian Sarbu si reprezentantii celor patru sindicate din invatamant au scos in evidenta doua subsegmente de negocieri: o grila de salarizare care sa cuprinda un "bonus" de 5,2%, majorarea cu 50% de la data de 1 septembrie 2004 si 50% din ianuarie 2005. Paralel cu aceste negocieri, in tot acest timp s-a lucrat la legea salarizarii, pentru ca, potrivit contractului colectiv de munca pana acum trebuia sa iasa deja un proiect al legii salarizarii. In plus, la intalnirea cu Duvaz de acum aproximativ doua saptamani unde au fost expuse aceleasi probleme, s-a declarat transant ca nu sunt bani, iar FMI- ul nu permite decat indexarea cu 6% din octombrie 2004 si 12% in doua transe din 2005" a mai declarat Purcarea. La aceasta intalnire, presedintele Cornea a acuzat Guvernul de o proasta gestiune avand in vedere ca nu sunt colectati de la datornici cele 90.000 de miliarde de lei si ca "nu meritam sa fim sanctionati datorita lipsei de eficienta a functionarilor publici". Totodata, calculul efectuat de catre federatiile reprezentative din sistemul educational pentru cei 50% de la data de 1 septembrie ar aduce dupa sine o valoare de 2300 de miliarde de lei.

Amendamentul comisiei de invatamant a fost boicotat

De asemenea, in data de 25 august, in plenul Camerei, comisia de invatamant a venit cu un amendament, respectiv majorarea cu 25% de la data de 1 octombrie a salariilor din invatamant, inclusiv personalul nedidactic, insa amendamentul a fost boicotat. Analizand faptele, s-a ajuns la concluzia ca acesta nu va fi votat, iar reprezentantii sindicatelor din invatamant au adus la cunostinta mai- marilor ca o sa urmeze ample actiuni revendicative la acest inceput de an scolar. "Ca urmare, pentru acest lucru, ministrii prezenti la intalnire au promis ca vor intocmi un pachet de masuri care sa cuprinda aplicarea unei grile noi de 5% de la 1 octombrie, ceea ce nu inseamna nimic, indexarea cu 12% in doua transe din 2005 si indexarea cu 10,5% tot in doua transe din 2006. In acelasi timp, cadrele didactice vor beneficia de "un alt ajutor", pentru debutanti, care timp de doi ani vor primi cate doua milioane de lei pe an, asta in afara de salariu si prima de instalare, bani pe care noi i-am numit ajutorul social pentru cersetorii din invatamant. Asadar, analizand acest pachet de masuri pe care il propune Guvernul, am ajuns la concluzia ca, de fapt, indexarile vizeaza intreg sistemul bugetar si nu doar cel din invatamant. Astfel, se creeaza un mare decalaj in interiorul sistemului bugetar pentru ca 12% la cinci milioane de lei inseamna o suma, si tot 12% la 38 de milioane de lei, in Justitie, inseamna cu totul altceva. Astfel, federatia noastra le-a mai dat un ultimatum, pana marti, 31 august, sa transmita aceasta oferta scrisa, deoarece pana in momentul de fata ea a fost doar discutata si in data de 6 septembrie vor avea loc ultimele discutii. Cu toate acestea, chiar daca au fost date ca ultimatum aceste date, biroul nostru a hotarat un amplu calendar de actiuni sindicale revendicative, avand in vedere ca promisiunile pe care ni le fac guvernantii si declaratiile fara nici un fel de suport care apar in mass- media sunt doar minciuni. In acest sens, ne-am intocmit un calendar care va fi validat, conform statutului federatiei noastre vineri, 3 septembrie, in Colegiul Liderilor si de asemeni cei patru presedinti ai sindicatelor se vor intalni zilele urmatoare pentru a hotari calendarul comun".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 363

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 550

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 484

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 446

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 388

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 533

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 476

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 488

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 601

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 588

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 504

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 706

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 560

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 502

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 615