Social

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Procesiune religioasă și două lansări de carte, vineri, la Arhiepiscopia Tomisului

Pe 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, contribuind la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.

Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr. şi a primit la Botez numele de Simon. El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în țara noastră. Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol şi primeşte misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.

La rândul său, Sf. Apostol Pavel s-a născut în cetatea Tars şi a primit numele de Saul. A studiat Vechiul Testament şi a devenit apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al creştinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor. Pe când mergea la Damasc, pentru a-i prigoni pe creştini aude glasul lui Hristos care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”. După revelație se converteşte la creştinism. Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 d. Hr. şi a primit numele Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că „este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.

În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitorii Catedralei arhiepiscopale din Constanța și ai celei mai vechi biserici din Medgidia.
Vineri, 28 iunie 2019, de la ora 18.00, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, urmată, la ora 19.00, de procesiunea cu moaștele sfinților Pantelimon, Epictet și Astion (aduse spre cinstire de la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța), Nectarie, Gheorghe, Constantin cel Mare (parohia Cernavodă I) și papucul Sf. Spiridon (de la biserica „Sf. Dimitrie” din Medgidia). Traseul procesiunii este următorul: biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, strada Română, biserica „Cuvioasa Parascheva”, strada Ștefan cel Mare, strada Ion Creangă, strada Republicii, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, strada Decebal – Piațeta Decebal, cu întoarcere la biserică.

Tot aici va avea loc și lansarea volumelor „Preoția în viziunea Fericitului Augustin” și „Învieri tremurânde” semnate de părintele Arsenie Obreja, fiu al orașului Medgidia. Volumul „Preoția în viziunea Fericitului Augustin”, este cea de-a șaptea carte a părintelui Arsenie dedicată operei Fericitului Augustin și descrie personalitatea Fer. Augustin, ca preot și episcop. „Învieri tremurânde” este cel de-al treilea volum de poezii semnat de Arsenie Augustin (ieromonah Arsenie Obreja), după „Lumină șoptită” și „Strigătul frunzelor”.

Sursa foto: Arhiepicopia Tomisului
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După ce Parchetul Curții de Apel le-a clasat plângerea, Asociația condusă de Emil Moise cheamă în instanță Arhiepiscopia Tomisului și pe IPS Teodosie (documente)

27 May 2020 2686

Reacția Bisericii Ortodoxe Române, după decizia ÎPS Teodosie de a repeta slujba de Paște

21 May 2020 4488

Sfânta Lumină a Învierii va fi oferită credincioșilor din Arhiepiscopia Tomisului

20 May 2020 1620

Arhiepiscopia Tomisului „Lingurița de împărtășire nu este penală”

19 May 2020 596

„Împărtășania nu este mâncare și băutură firească” Poziția Arhiepiscopiei Tomisului privind împărtășirea pruncilor

16 May 2020 2099

Cu acordul Primăriei Constanţa, continuă lucrările la Capela Tinerilor de la intrarea în staţiunea Mamaia

16 May 2020 1146

#ConstantaEsteBine Arhiepiscopia Tomisului. Mii de persoane au primit ajutoare de 100.000 de euro de la începutul pandemiei

13 May 2020 850

Petiția inițiată de IPS Teodosie către Prefectura Constanța, fără succes. Bisericile rămân în continuare închise pe perioada stării de urgență

04 May 2020 2034

UPDATE Petiție către Prefectura Constanța. Care este scopul și cine a inițiat-o

02 May 2020 3675

Primăria Constanța, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din Tomis Nord. Ce s-a hotărât în instanță

30 Apr 2020 3118

#ConstantaEsteBine Peste 2.300 de persoane, ajutate de Arhiepiscopia Tomisului în ultima săptămână (galerie foto)

29 Apr 2020 1048

„Azi plouă lin cu lacrimi pe morminte“ De Paştele Blajinilor, sfânta liturghie şi parastasul pentru cei adormiți, ţinute fără enoriaşi

27 Apr 2020 2655

Arhiepiscopia Tomisului Programul Înaltpreasfințitului Teodosie în Săptămâna Luminată. Slujbele pot fi urmărite online

21 Apr 2020 533

Slujbă specială pentru ploaie pe câmpiile judeţului Constanţa

21 Apr 2020 3340

Joia Mare. IPS Teodosie a sfințit Paștile (video)

16 Apr 2020 930