Schimbarea la faţă a Spitalului Judeţean Constanţa (galerie foto)

DSCF3222.jpgConducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa a început înlocuirea lifturilor vechi de peste 50 de ani ale unităţii.

De ieri, cea mai mare unitate sanitară din judeţul Constanţa are cinci lifturi nou-nouţe, care vor transporta pacienţii. „De azi (n.r. ieri) vor fi puse în funcţiune cinci ascensoare noi. Restul ascensoarelor, şapte la număr, vor fi schimbate şi ele", a declarat managerul Spitalului Judeţean, Dan Căpăţînă. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 600.000 de euro şi a fost suportată integral de Consiliul Judeţean Constanţa. Noile achiziţii vor reduce şi cheltuielile de exploatare din punct de vedere al consumului energetic, în sensul că noile lifturi au consumuri cu până la 50% mai mici decât cele vechi. Ascensoarele vor funcţiona pe bază de cartelă electronică sau cu însoţitor. De asemenea, personalul medical şi cel auxiliar vor beneficia de vestiare nou-nouţe. „Am achiziţionat, împreună cu Sindicatele, vestiare noi. Ei au pus jumătate din bani, iar noi cealaltă jumătate. La această oră avem deja cumpărate 800 de vestiare. Mai avem de achiziţionat aproximativ 800 de vestiare şi apoi toată lumea va beneficia de un vestiar propriu. Mai mult, personalul medical va avea o cale de acces direct către vestiare, separată de cea a pacienţilor sau a însoţitorilor. Accesul personalului medical va fi dinspre bulevardul Tomis", a mai spus managerul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 900.000 de lei. Nu în ultimul rând, Spitalul Judeţean îşi va schimba înfăţişarea, după ce va fi inaugurată noua cale de acces în unitatea sanitară pentru pacienţi şi însoţitori, pe partea cu RAJA SA. Pacienţii care vor veni pentru internare vor intra pe la demisol, unde este acum accesul la Radioterapie. Cât priveşte vizitatorii, aceştia vor avea la dispoziţie o sală de aşteptare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 2800 de persoane au beneficiat de ajutor medical la Spitalul Județean de Urgență Constanța în minivacanța de 1 Mai și Paște

07 May 2024 374

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Cadrele medicale și polițiștii, chemați în ajutor(GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2024 1900

Accident rutier seara trecută în Portul Tomis! Un adolescent de 17 ani, rănit (GALERIE FOTO)

04 May 2024 991

Generozitate în Vinerea Mare Surprize pentru copiii spitalizați în Constanța de la echipa Arimex Comexim 2000 SRL (FOTO)

03 May 2024 524

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1026

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 609

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 637

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1401

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 575

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 647

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 687

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 700

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 1058

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 556

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 364