Trupul neinsufletit al actorului Vasile Cojocaru, depus la Teatrul Oleg Danovski

cap_4.jpgS-a stins din viaţă ieri, în jurul orei 9.00, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde aştepta studenţii de la teatru, pe care îi iniţia în această meserie.

De ieri, Constanţa a rămas nu doar fără un actor, ci şi fără un poet şi un profesor. Deşi avea probleme mai vechi de sănătate, totuşi, decesul lui Vasile Cojocaru a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut. Directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, cel care a fost alături de actor în ultimele sale clipe ne-a mărturisit că a fost rugat de soţia acestuia să meargă în sala în care se afla deoarece aflase că nu se simte bine. Chiar dacă a sunat imediat la 112, iar un echipaj SMURD a ajuns acolo în doar câteva minute, nu s-a mai putut face nimic. După primele manevre de resuscitare se pare că şi-a revenit, însă inima a refuzat iarăşi să-i mai bată iar medicii i-au declarat decesul.

vasile_cojocaru.jpgPotrivit reprezentanţilor Teatrului de Stat Constanţa, trupul neînsufleţit al actorului va fi depus astăzi, la ora 12.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale în anul 1974. A fost doctor în teatru, profesor la Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, membru al UNITER, membru al Uniunii Scriitorilor - filiala Dobrogea. Şi-a dat examenul de absolvire cu rolul „Oedip" de Sofocle, iar în acelaşi an, 1974, debutează în rolul tânărului medic Andrei din piesa „Răsplata", de Ghiţă Barbu. „Era înzestrat de la natură cu o voce extraordinară, cu care ştia şi putea să facă orice doreşte, fiindcă îşi însuşise prin studiu, seriozitate şi pasiune o desăvârşită tehnică a vorbirii şi mai ales pentru că talentul său deosebit găsise în voce o cale de a se fructifica. A practicat un stil comic special, rafinat, inteligent, nelăsând nimic în seama instinctului sau intuiţiei", sunt doar câteva dintre cuvintele transmise de colegii lui Vasile Cojocaru, de la Teatrul de Stat Constanţa, după aflarea veştii că acesta a plecat dintre noi. Pe lângă roluri mari jucate în „Omul în piele de şarpe", „Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă", „Cum se numeau cei patru Beatles?", „Trăsura la scara" şi multe altele, Vasile Cojocaru a creat scenariile spectacolelor de teatru antic „Oedip" şi „Troia în flăcări". De asemenea, a scris cuplete pentru muzicalul „Regele cerb". Mai mult, a publicat şi câteva volume, printre care „Expediţii în miniatură", „Imperfectele melancolii" sau „Vedere din Mirador". A creat şi textul spectacolului de muzică şi versuri „Lecţie la prima vedere", iar lista cu toate realizările actorului Vasile Cojocaru poate continua. Acum, după aproximativ 30 de ani de carieră, în care a realizat aproximativ 50 de personaje s-a stins, chiar dacă îl aşteptau alte roluri mari.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cultura pentru incultura

24 Jan, 2010 01:08

"Potrivit reprezentantilor Teatrului de Stat trupul ...." Ce potrivit lor? Niste nenorociti!!!!!!!Potrivit lor nu au ajuns colegii sa-l coduca pe ultimul drum, aveau repetitie si spectacol. Repetau cu Carmazan sau cum dracu il cheama, oricum a facut un spectacol de kkt.... La el repetau? La acel kkt? PTIU!!

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2767

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3254

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3475

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3478

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3824

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6226

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2690

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5259

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 3018

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3055

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3048

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2709

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2800

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2786

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2789