11 dintre spectatorii de la meciul SSC Farul - Progresul 1944 Spartac, fotbalişti într-un amical surpriză!

11 dintre spectatorii de la meciul SSC Farul - Progresul 1944 Spartac, de sâmbătă, 14 aprilie, vor juca într-un amical surpriză! Derby-ul pentru promovarea în Liga a 2-a se joacă pe stadionul „Farul“, de la ora 17.00, iar SSC Farul îi invită pe spectatori să păstreze biletul de intrare la partidă.
 
Aceasta deoarece luni, 16 aprilie, va fi efectuată extragerea celor 11 serii de bilete câştigătoare, „iar 11 dintre dumneavoastră vor avea ocazia de a participa, în săptămâna 23 - 27 aprilie, la un meci amical 11 contra 11, în compania unei echipe formate din componenţii staff-ului tehnic al SSC Farul şi foşti fotbalişti farişti! Vă urăm mult succes!“, după cum se arată pe pagina de Facebook a clubului constănţean.
 
Preţul unui bilet este de 5 lei, acces general, iar copiii cu vârsta sub 14 ani vor beneficia de intrare gratuită. Biletele s-au pus în vânzare ieri şi se găsesc în următoarele puncte: la clubul din str. Primăverii, de dimineaţa, până seara; la standul SSC Farul din Centrul Comercial VIVO! Constanţa (Maritimo), între orele 13.00 - 20.00; la Dorally Mall, standul 171, între orele 10.00 - 20.00.   .  
 
În ziua meciului, va exista un punct de vânzare unic, în faţa tribunei oficiale a Stadionului Farul (acces din Strada Primăverii).

SSC Farul a anunțat și că, la meciul de sâmbătă, va amenaja la stadion și Family Zone!

Dragi constănţeni, 

Suporter Spirit Club Farul Constanţa are plăcerea de a vă informa că, pentru meciul de sâmbătă, 14 aprilie, ora 17:00, cu Progresul Spartac 1944, vom amenaja pentru prima dată o zonă dedicată familiei - “Family Zone”.

Aceasta va fi amplasată la Tribuna A, în sectorul care se învecinează cu Peluza Nord (cea fara tabela). Family Zone este dedicată tuturor suporterilor care doresc să asiste la meci însoţiţi de copii. După cum ştiţi, toţi copii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de intrare gratuită!

Pe lângă vizionarea jocului cei mai tineri suporteri, care vor încuraja echipa fanion a Dobrogei din Family Zone, vor fi implicaţi şi în alte activităţi interactive sau concursuri cu premii.


Învăţăm copiii să iubească FARUL!, este mesajul SSC Farul.

Confruntarea SSC Farul - Progresul 1944 Spartac e foarte importantă în lupta pentru promovarea în eşalonul secund, la care cele două adversare de sâmbătă sunt principalele candidate. Echipa de pe litoral e prima în clasament, iar Progresul 1944 Spartac ocupă locul secund, ambele echipe având câte 48 de puncte, dar „marinarii“ deţin atuul golaverajului, +47 (66-19) faţă de +42 (61-19). În tur, Progresul 1944 Spartac s-a impus cu 7-0!
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

 
Citeşte şi:
 
Azi s-au pus în vânzare Biletele la meciul SSC Farul - Progresul 1944 Spartac se dau ca pâinea caldă! (galerie foto)
 
Ghid pentru suporteri Biletele de intrare la partida SSC Farul - Progresul 1944 Spartac se pun în vânzare joi
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 32

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 650

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 670

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1131

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 358

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1053

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 676

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 441

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3173

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1863

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 680

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1363

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 875

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 938

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 796