A răzbit singură printre străini Cum a ajuns o profesoară de engleză și germană antrenoare de tenis la Yalova (galerie foto)

Uzina de campioni de la LPS formează performeri şi modelează caractere. În vârstă de 23 de ani, Irina Hoza, componentă a generaţiei de aur a tenisului de masă constănţean, renunţase la 18 ani la activitatea competiţională, dedicându-se studiilor de la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius". Fire sârguincioasă, a terminat cu brio facultatea, devenind profesoară de engleză şi de germană. Viaţa a întors-o însă la tenisul de masă, iar în momentul de faţă este în Turcia, unde lucrează ca antrenoare (la Yalova), dar activează şi ca jucătoare (la echipa de Superligă Elazig Genclik Spor). Pe perioada facultăţii, Irina mergea şi la sala de tenis de la LPS, unde ajuta la antrenamentele celor mici. Tânăra se gândea la ce o aştepta: urma să termine studiile, să-şi dea licenţa şi să caute un loc de muncă, din care să strângă nişte bănuţi pentru a pleca la master în Germania. Nu după mult timp, s-a ivit un prilej: un club din Turcia era interesat de o antrenoare. Irina a aflat de această oportunitate de la antrenorul Viorel Filimon, care se afla la Europene în acel moment şi a anunţat-o pe Internet. Prima dată, fata a înclinat spre un răspuns negativ, ţinând cont că se lăsase de tenis de patru ani. Apoi însă, gândindu-se mai bine, a realiza că avea nevoie de acest job. Astfel că a acceptat.

Le-a scos vicecampioane pe fetiţe. Una dintre ele este fata primarului

„Specializarea mea nu este nicidecum de antrenoare. Sunt profesoară de engleză şi de germană, dar m-am întors totuşi la tenis ca la ceva care încă îmi curge prin sânge", povesteşte Irina. În Turcia a ajuns anul trecut, la Izmit. Întâi a antrenat, apoi a şi jucat, dar la alt club, cu care a ocupat locul patru în Superligă. La Yalova, pregăteşte în special echipa de fete (minicadete: 10-12 ani), dar dă sfaturi şi colaborează cu antrenorul principal şi la antrenamentele băieţilor de 15-18 ani. Cu fetiţele a avut rezultate imediate. După doar trei luni de când le preluase, micuţele au jucat finala cu Fenerbahce (după ce, sezonul precedent, ocupaseră locul cinci). Apoi, la scurt timp, au ieşit pe cinci la junioare, în grupele pe echipe. Obiectivul următor este câştigarea campionatului cu echipa şi clasarea în primele patru a două fete, astfel încât acestea să poată intra în Naţională. Constănţeanca lucrează cu micile sale eleve de luni până sâmbătă, între orele 09.30 şi 12.00 şi între 15.30 şi 19.00. La Yalova, Irina a efectuat o selecţie de amploare. Din 120 de copii, au rămas 40, iar acum vin zilnic în jur de 15. Unul dintre juniorii de la grupa de băieţi este medaliat la Europenele de anul trecut, la dublu mixt.În prima foto, Irina apare alături de patru dintre elevele sale, de la stânga la dreapta: Aybala Kocal (fiica primarului din Yalova), Rana Kocal (verișoara acesteia), Ece Harac și Cigdem Kose. Cele mai bune sunt Aybala și Cigdem. La concursul de minicadeți de la Bursa, din luna noiembrie a anului 2012, echipa băieților a ieșit pe locul întâi, iar cea a fetelor pe doi. Formația feminină este responsabilitatea constănțencei, iar cea a băieților a celorlați antrenori, dar se implică din când în când și Hoza.

S-a întors o singură dată acasă

Constănţeanca locuieşte în Yalova, clubul asigurându-i masă şi casă. „Stau singură într-un apartament, aflat la zece minute de mers pe jos de sală. Mi-a fost greu la început, dar m-am obişnuit. Muncesc. Mă scol în fiecare dimineaţă cu gândul că mă duc să antrenez copii. Mă văd des şi cu celelalte constănţence din Turcia, cu Ana-Maria Sebe la fiecare meci de Superligă. Am fost odată să o văd la o partidă şi pe Eliza Samara. De atunci, sunt oameni care, chiar dacă nu mă cunosc pe mine direct, mă ştiu ca pe colega Elizei", spune Irina Hoza. Din august 2012, de când este la Yalova, s-a întors o singură dată acasă, de Crăciun, iar de Anul Nou a trebuit să revină în Turcia, pentru că a avut un concurs cu fetiţele în Ungaria. Următoarea prezenţă la Constanţa, în sânul familiei şi alături de prieteni, va fi de Paşte.

I-au făcut oameni

Ca jucătoare, Irina simte lipsa antrenorilor de la Constanţa. Iar ca antrenoare şi-a dat seama cât de greu este să scoţi tenismeni de performanţă, şi nu unul, ci echipe şi generaţii întregi, cum au făcut tehnicienii de la LPS. „Experimentez multe zilnic, dar cel mai mult îmi este dor de domnul Viorel Filimon, în momentele critice din timpul unui meci, când aştept indicaţia unei serve sau ceva care să mă facă să schimb jocul printr-o surpriză, ca pe vremuri. O zic din tot sufletul, încă îl mai caut pe domnul Filimon la mantinelă sau prin tribună, când este 2-2 şi 10-10. Aşa sunt eu. Îl caut. De ce? Am să aflu cândva. Am fost crescuţi într-un spirit de disciplină şi nu ştiu dacă la un sportiv este ceva mai important decât disciplina, bunul simţ şi modestia. Mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre clubul nostru, LPS. Pentru că acum pot face o comparaţie. Văd totul dintr-o altă perspectivă. Acum, că am ajuns antrenoare, parcă simt şi eu ce simţea domnul Filimon, când murea acolo, la masă, cu noi. Aş vrea ca toţi să aprecieze cât de greu este să faci sportivi de performanţă, echipe întregi, pentru că fiecare are stilul său de joc. Am avut însă antrenori care s-au pliat pe particularităţile sportive şi pe nevoile fiecărui jucător. Despre ei trebuie vorbit. Ne-au făcut oameni", îşi descarcă sufletul Irina Hoza.

Viaţa înainte şi după Erasmus

Tânăra constănţeancă a absolvit Literele, însă înainte de această facultate se pusese problema de admitere la Academia de Poliţie. „Era visul tatei, dar, în cele din urmă, am renunţat. Eu eram şi încă sunt îndrăgostită de artă, de pictură, de literatură. Astfel că am urmat Literele", povesteşte Irina. Jumătate de an de facultate l-a efectuat în Germania, unde a fost cu o bursă Erasmus. I-a fost greu, dar s-a descurcat, nu a cedat. „M-au repartizat în clasă de Literatură Germană cu nemţi. Doar nemţi. Am plecat plângând, am zis că nu voi lua examenul şi mă voi face de râs. Însă, într-un final, am reuşit, cu multă muncă. Îmi aduc aminte că eram cu o zi înainte de Anul Nou şi stăteam în bibliotecă, doar eu şi cu o altă persoană. Era ora 23.00 şi nu mai plecam. Însă experienţa din Germania a fost fantastică. Mi-a schimbat complet ideile despre viaţă. Unii colegi, foşti Erasmus, mai glumesc, spunând că viaţa noastră este acum împărţită în două: înainte şi după Erasmus", povesteşte Irina Hoza.