AS FCS Old Boys 2017 Năvodari, învingătoare la Turneul Armânilor și în ediția 2023 (GALERIE FOTO)


 
  • AS FCS Old Boys 2017 Năvodari a învins în finală Noua Generație Măcin, menținându-și astfel titlul cucerit la ediția precedentă.
 
Ediția a șaptea a Turneului de fotbal al Armânilor, urmată de sărbătoarea satului Camena, au avut loc în județul Tulcea.
 
Competiția fotbalistică, rezervată veteranilor, a reunit opt echipe și s-a desfășurat la Babadag, pe stadionul „Granitul“. Învingătoare a fost AS FCS Old Boys 2017 Năvodari, care și-a menținut astfel titlul cucerit la ediția precedentă. De altfel, formația din județul Constanța a reușit să se claseze pe podium la toate cele trei ediții la care a participat: în 2018 - locul pe 3, în 2021 - pe locul 1, în 2023 - pe locul 1 (în 2022, turneul nu s-a disputat).
 
La ediția din acest an, AS FCS Old Boys 2017 Năvodari a dispus în finală de Noua Generație Măcin (scor 4-1), iar în semifinale a trecut de Unirea Urziceni cu 3-2. În grupa B, rezultatele au fost: 3-0 cu Progresul Isaccea, 2-1 cu FC Argeș Pitești, 2-2 cu Wolfs Delta Tulcea. Echipa din Năvodari a obținut și două premii speciale, Ion Barbu fiind desemnat cel mai bun fundaș al turneului, iar Georgian Păun - cel mai tehnic fotbalist și golgeterul cupei.  
 
AS FCS Old Boys 2017 Năvodari a abordat Turneul Armânilor cu următorul lot de jucători: Cristian Siminicianu - portar; Ion Barbu, Constantin Gechereanu, Vasile Șicu, Valentin Sorescu - fundași; Ionuț Florea, Viorel Farcaș, Lucian Mălăele - mijlocași; Georgian Păun, Ionel Boghițoi - atacanți. Antrenor, Viorel Farcaș. Manager sportiv, Cătălin Toader.  
 
Rezultate și premii speciale
 
Farul Constanța Old-BoysÎn Grupa A, rezultatele au fost: Urziceni - Babadag 3-0, Farul Constanța Old-Boys - Măcin 0-0, Urziceni - Măcin 0-3, Farul Constanța Old-Boys - Babadag 1-0, Măcin - Babadag 1-0, Urziceni - Farul Constanța Old-Boys 2-1. În grupa B, s-au înregistrat scorurile: Năvodari - Isaccea 3-0, Tulcea - Pitești 0-3, Năvodari - Pitești 2-1, Tulcea - Isaccea 6-1, Tulcea - Năvodari 2-2, Pitești - Isaccea 5-0.
 
Premii individuale:
 

Vasile Șicu, Cătălin Toader și Ion BarbuCel mai bun portar - Alempe Pantelie
Cel mai bun apărător - Ion Barbu
Cel mai bun mijlocaș - Gheorghe Iordache

Cel mai bun atacant - Cristian Bratu
Cel mai experimentat fotbalist - Stelian Carabaș
Cel mai bun fotbalist - Cosmin Mărginean
Cel mai tehnic fotbalist și golgeterul cupei - Georgian Păun.
 
„Cel mai bun a fost Mihai Guliu“
 
Petre Badea și Mihai Guliu„Cupa Armânească, organizată an de an de fiul satului Camena, Mihai Guliu, în colaborare cu AJF Tulcea, a fost un succes al fotbalului pentru toți participanții seniori ai sportului rege la nivel de Old Boys! Competiția, viu disputată pe stadionul Granitul din Babadag, a adus pe teren opt echipe cu fotbaliști de marcă, reprezentativi, care au făcut spectacol și deliciul publicului microbist! Cupa a fost câștigată de AS FCS Old Boys 2017 Năvodari, prin merit sportiv și fair play! Totuși, cel mai bun a fost Mihai Guliu, care a organizat exemplar, felicitările, masa și dansul în comuna natală aromână Camena, care a dat societății fii de ispravă, precum Toli Gigică, Hristu Caraman și mulți alții!“, a precizat Petre Badea, președintele Asociației Județene de Fotbal Tulcea.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Cătălin Toader, Petre Badea)
 
Citește și:
 
Județul Tulcea
Fotbaliști renumiți, din Constanța și din țară, participă la Turneul Armânilor și la sărbătoarea de la Camena (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea Fotbaliști renumiți, din Constanța și din țară, participă la Turneul Armânilor și la sărbătoarea de la Camena (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 2977

AS FCS Old-Boys 2017 Năvodari are în echipă, în Liga veteranilor, și un marcator în Champions League. Formația, cu planuri mari (GALERIE FOTO)

05 May 2022 4948

„Născuţi în aceeaşi zi cu o forţă a planetei“ Drapelul SUA, pe tortul de la aniversarea AS FCS Old-Boys 2017 (galerie foto)

04 Jul 2018 2635