Astăzi, de la ora 19.30 Voleibaliştii de la Tomis abordează derby-ul cu Remat de pe poziţii de forţă

volei___.JPGLiderul Diviziei A1 de volei masculin, CVM Tomis Constanţa, susţine astăzi, în deplasare, derby-ul cu Remat Zalău, meci contând pentru etapa a 14-a a campionatului. Partida se desfăşoară de la ora 19.30 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. În clasament, formaţia constănţeană are nouă puncte peste zălăuani (29 - 20), Remat ocupând doar poziţia a cincea. Însă distanţa mare dintre cele două formaţii nu trebuie să le ia concentrarea constănţenilor, iar aceştia să considere că meciul este câştigat dinainte, este de părere Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis.

„Locurile ocupate în clasament sunt elemente care nu pot creiona foarte clar potenţialul celor două echipe. Remat şi Tomis şi-au împărţit în ultimii ani titlurile de campioană. Va fi un meci deosebit de disputat. Echipa din Zalău va evolua cu multă ambiţie. Ne dorim ca echipa noastră să trateze confruntarea cu aceeaşi seriozitate ca până acum, iar la final să avem satisfacţia victoriei. Realizările din retur sunt încurajatoare. Iar când spun aceasta mă refer nu numai la rezultatele înregistrate, două victorii concludente, ci şi la modul de exprimare în teren. Se vede mâna antrenorului Martin Stoev. Echipa a devenit mai pragmatică şi, în acelaşi timp, jocul este mai spectaculos", a punctat Serhan Cadâr.

Sursa foto: cev.lu


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 733

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 863

Volei CSM Constanța, victorie în primul duel cu SCM U Craiova pentru locul 7. „Revenire senzațională!“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 469

Volei CS Medgidia, calificată matematic în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

21 Apr 2024 621

Volei Programul turneului de promovare în Divizia A1, de la Medgidia. „Te invităm să iei parte la acest regal sportiv!“

17 Apr 2024 955

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1087

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 601

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 652

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 890

Volei CSM Constanța va lupta pentru locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Apr 2024 825

Volei. Miercuri, 10 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, al doilea meci al întâlnirii din play-off

10 Apr 2024 522

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 802

Fenomen în volei La 13 ani, Bianca Cucu, de la CSM Constanța, cea mai bună realizatoare a României în preliminariile Euro Under-20!

08 Apr 2024 1491

Volei CSM Constanța a câștigat setul întâi, dar a cedat în prima dispută cu Steaua București

06 Apr 2024 672

Voleibaliste de la CSM Constanța, convocate la Naționala Under-18, care va juca în calificările pentru Euro Under-20 (GALERIE FOTO)

03 Apr 2024 615