Auraş Braşoveanu, preşedintele clubului constănţean „La Farul, am avut lot, dar n-am putut construi o echipă”

FC Farul a încheiat dezamăgitor anul 2014 în Liga a II-a, clasându-se pe antepenultima poziţie, la numai două puncte de ultimul loc, în condiţiile în care obiectivul la finele sezonului regulat este prinderea play-off-ului (situarea în primele şase formaţii).
 

În primele 12 etape, echipa a fost condusă de antrenorul Marian Pană, secondat de Ion Barbu, iar din runda a 13-a, principal a trecut Ion Barbu, ajutat de Gică Mina. În 16 etape de campionat, „marinarii” au obţinut numai 12 puncte, având o rată de succes de 25%. Cu doar două victorii realizate (celelalte meciuri încheindu-se cu şase egaluri şi opt înfrângeri), golaveraj 16-30 şi -12 la „adevăr”, Farul a îndepărtat şi mai mult spectatorii de un stadion „Farul” pe care şi aşa bătea vântul.
 
Preşedintele clubului constănţean, Auraş Braşoveanu, este de părere că echipa putea realiza mai mult în 2014, dar că obiectivul încă nu e ratat. „Am avut lot, dar n-am putut construi o echipă. Omogenizarea ar fi trebuit să se facă din mers. Nu am avut un lider adevărat în vestiar, care, în momentele grele, să acţioneze ca un adevărat catalizator. Au fost mai mulţi factori, atât obiectivi, cât şi subiectivi, care au condus la această situaţie. Totuşi, chiar şi aşa, obiectivul rămâne în picioare. Mai avem şanse să prindem play-off-ul, chiar dacă distanţa faţă de locul şase s-a mărit (n.r. acum fiind de nouă puncte). Trebuie să ne reorganizăm însă. Am vorbit la telefon cu patronul Giani Nedelcu despre strategia viitoare şi urmează că ne şi întâlnim. Se va produce şi o remaniere a lotului de jucători, iar până pe 30 decembrie, vom renunţa la anumiţi fotbalişti. Vom analiza şi prestaţia băncii tehnice şi vom stabili dacă se va păstra formula Barbu - Mina ori vom aduce pe altcineva“, a precizat Braşoveanu.
Oficialii constănţeni îşi doresc ca echipa să se reunească cel mai târziu în intervalul 12 - 15 ianuarie 2015, în condiţiile în care campionatul va începe pe 28 februarie 2015.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Hagi - „Eu nu plâng după nimeni, pentru că avem lot, avem jucători“

19 Aug 2023 1889

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala Under-16, pentru meciurile cu Cipru

18 Aug 2023 1741

Farul Constanța vrea să cucerească titlul de campioană și cu echipa de fete. Antrenor nou și transferuri de top

26 Jul 2023 1816

Editorial Farul Constanța, campioană. Nu însă și la buget! Astfel că performanța cuceririi titlului e și mai mare

16 Jul 2023 1483

Farul II Constanța nu va evolua în ediția 2023/2024 din Liga a 3-a

01 Jul 2023 1910

România joacă diseară cu Belarus. Trei jucători de la Farul Constanța în lot. Ce post TV transmite partida

28 Mar 2023 1594

Cu trei fotbaliști de la Farul Constanța în lot, Naționala României începe campania de calificare la Euro 2024. Sâmbătă, meci cu Andorra

25 Mar 2023 1762

Farul Constanța, amical cu PAOK Salonic. Clubul de pe litoral are 31 de jucători convocați la echipele naționale

20 Mar 2023 2948

O nouă fotbalistă de lot național, achiziționată de Farul Constanța Florentina Istrate - „Este o provocare foarte mare pentru mine“

11 Feb 2023 2181

Gheorghe Hagi i-a testat pe tinerii Farului în „vulcanul“ din Giulești. Puștii au luat examenul. Adrian Mazilu, debut cu gol (GALERIE FOTO)

11 Nov 2022 3167

Farul Constanța, lider solitar în Superligă. S-a schimbat configurația luptei pentru titlu? Ce a răspuns Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

11 Oct 2022 3192

Naționala Under-19 a României începe meciurile de la Campionatul European. În lot sunt opt fotbaliști de la Farul Constanța (VIDEO)

18 Jun 2022 1763

Fotbaliștii de la Farul Constanța încheie vacanța. Noutățile din lot și meciurile de pregătire

15 Jun 2022 2494

Cu șapte jucători de la Farul Constanța și unul de la Unirea Constanța în lot, România Under-19 s-a calificat la Campionatul European

26 Mar 2022 2714

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Cerno More Varna (GALERIE FOTO)

25 Mar 2022 3254