Baschet 3X3 Jucătoarele CSM Constanța s-a impus la două categorii, în turneul național de la Timișoara (GALERIE FOTO)

 
CSM Constanța s-a impus în ultimul turneu național de baschet 3x3 la două categorii, Open feminin și Under-18, într-o etapă organizată la Timișoara.
 
Bianca Fota, Denisa Fota, Dora Ardelean și Andreea Dragoș, sunt campioanele secțiunii Open feminine, după un parcurs fără înfrângere, cu patru victorii în tot atâtea meciuri.

Constanța s-a duelat cu echipe din Timișoara, Iași sau București. Jucând în fața propriilor fani, Dora Ardelean a fost desemnată MVP în competiția feminină.
 
Încă o surpriză plăcută s-a concretizat și pe tabloul U-18 feminin, acolo unde junioarele de la CSM Constanța au făcut un turneu fabulos și au cucerit titlul de campioane ale turneului.
 
Amira Bou-Chedid, Anisia Cain, Iza Năstase și Iulia Trandafir au avut un parcurs fără înfrângere până în finală, câștigând toate cele cinci meciuri, după partide foarte disputate.
 
În finală, Constanța a trecut de CSU Poli Agrii 2 cu scorul de 14-12, iar Amira Bou-Chedid a fost desemnată MVP al competiției.
 
Junioarele Constanței au făcut parte din lotul senioarelor în Cupa Federației de baschet 5 la 5, cucerind trofeul Cupei Federației, acum devenind campioane alături de senioare și într-un turneu 3x3.
 
La Timișoara, echipele Constanței au fost îndrumate de antrenoarea Alina Șerban.

 

Baschetul 3x3 continuă cu un super eveniment la nivel mondial, Constanța urmând să organizeze etapa World Tour, FIBA 3x3 World Tour Constanța Masters, în perioada 9-10 Septembrie, la City Park Mall, este mesajul CSM Constanța.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)
 

Citește și:


Baschet
CSM Constanța va înfrunta în grupele EuroCup Women și Galatasaray, finalistă în ediția trecută!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 554

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 571

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 441

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 726

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 556

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 561

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 792

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 424

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 865

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 698

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 534

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 653

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 814

Baschet Vicecampioana României, CSM CSU Oradea, conduce cu 2-0 CSM Constanța în sferturile Ligii Naționale

11 Apr 2024 569

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 503