Box Amalia Niță, din Lumina, din nou campioană europeană! „Și-a apărat coroana în stil de mare campioană“ (GALERIE FOTO)

 

Sportiva din Lumina, județul Constanța, Amalia Niță, și-a confirmat supremația europeană la box, categoria junioare, și în acest an!
 
Amalia ieșise campioană continentală anul trecut, la Tbilisi, în Georgia, iar acum și-a menținut titlul de la categoria 66 kg, cu ocazia competiției de la Montesilvano, Italia.
 
În finală, Amalia a dispus fără drept de apel de o italiancă, Amina Golinelli.
 
Performanța sportivei din județul Constanța este cu atât mai însemnată cu cât, pe parcursul întrecerii, ea s-a confruntat cu probleme medicale la brațul stâng.     
 

Amalia Niță reconfirmată regina Europei
 
Finala categoriei 66 kg a Campionatului European de Junioare, din Italia, a fost una fără istoric.
 
Regina din 2021, Amalia Niță, și-a apărat coroana în stil de mare campioană, surclasând-o pe singura reprezentantă a gazdelor într-o manieră categorică.
 
A fost o diferență valorică așa cum rar se poate vedea într-o finală europeană.



Italianca Amina Golinelli a ascultat resemnată decizia arbitrilor, după ce a pierdut fiecare rundă, cu handicap chiar, în ultima repriză ascultând și numărătoarea arbitrului, la capătului unei serii de lovituri a Amaliei, care a dorit să încheie acest parcurs european în forță, în căutarea KO-ului, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Box, care găzduiește și o declarație a lui Vasile Cîtea, președintele FRB.

 

Felicitări, Amalia, ești o mare sportivă, care calcă apăsat pe urmele Lăcrămioarei Perijoc și Claudiei Nechita, spre obiective olimpice înalte. Felicitări părinților tăi, felicitări tuturor antrenorilor care au contribuit de-a lungul anilor la evoluția ta. Este un succes, mai ales prin maniera în care l-ai obținut, cu care sportul românesc se mândrește. Este un succes pe care, cu siguranță, tu ai capacitatea să-l depășești cu fiecare an!, a fost mesajul lui Vasile Cîtea.

 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Box, Cătălin Marian Niță)

 
Citește și:

Își apără titlul
Campioană continentală în 2021, Amalia Niță, din Lumina, boxează din nou în finala Campionatului European

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 667

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1038

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 855

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 680

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala Campionatului European. La un meci de al patrulea titlu continental!

12 Apr 2024 889

CSM Constanța Neînvinsă în carieră, Amalia Niță boxează în Croația pentru al patrulea titlu de campioană europeană (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 1173

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 686

Boxerii de la CSM Constanța, pe podium la turneul internațional „Dracula Open”

18 Feb 2024 801

Constanța Camelia Voinea, desemnată „Antrenoarea anului“ la Gala Sportului Românesc 2023

15 Feb 2024 932

CSM Constanța box Evren Sali, medaliat la „Dracula Open“

13 Feb 2024 844

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, repetiție cu CSM Vaslui pentru duelul cu Füchse Berlin, din EHF European League

09 Feb 2024 889

CSM Constanța box „Little Queen“ Amalia Niță, învingătoare în turneul „Nations Cup” din Serbia

21 Jan 2024 1335

CSM Constanța box Amalia Niță, în finala turneului „Nations Cup”, din Serbia

16 Jan 2024 1515

CSM Constanța box Amalia Niță, medalie de aur la „Zagreb Boxing Queen” (VIDEO)

02 Dec 2023 1218

Box CSM Constanța Amalia Niță, un nou titlu de campioană națională

10 Sep 2023 1709