Sport

Ce mesaj i-a transmis Ilie Năstase Simonei Halep după finala pierdută de la Australian Open

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, că jucătoarea Simona Halep nu are altă opţiune decât să continue după ce a pierdut finala de la Australian Open în faţa danezei Caroline Wozniacki, informează Agerpres.ro
 

"Simona nu are altă opţiune decât să continue. Ce poate să facă, să se oprească? E greu să treci peste momentele astea, dar ea a mai trecut. Când o să câştige un Grand Slam, atunci o să câştige mai multe. Nu aş vrea să fiu în vestiarul Simonei acum. A fost o finală disputată, la fel ca şi celelalte meciuri ale Simonei de la acest Australian Open. Ce să zic... poate a avut puţin ghinion. Sau poate cealaltă a avut noroc, pentru că s-a oprit parcă la 4-3 şi s-a bandajat. Şi atunci a oprit-o pe Simona, care intrase într-un ritm. Dar ştiţi cum e? Turneele sunt făcute din înfrângeri şi victorii. Aşa că Simona o să o ia de la capăt. După mine, cred că marea şansă de a lua un Grand Slam pentru Simona este la Roland Garros. Dar poate să ia şi două turnee de Grand Slam anul ăsta. La Roland Garros este terenul de zgură, cel pe care ne-am născut toţi", a spus Năstase la postul Telekom Sport.

 

"A fost un meci diferit azi totuşi, pentru că a fost accidentată. După mine cred că a jucat într-un picior. Dar a făcut nişte eforturi extraordinare. Azi a fost însă şi presiunea pentru locul 1 mondial, dar şi presiunea de Grand Slam şi asta a fost. Dar nu vreau să mai comentez pentru că nu e momentul şi în situaţia asta nu sunt multe de spus. Când se joacă meciul la o minge sau două nu mai e nimic de comentat", a adăugat Ilie Năstase.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, cea mai căutată persoană din România pe Google, în 2018

12 Dec 2018 212

Simona Halep, inclusă de ESPN într-un top al sportivilor care au dominat disciplinele lor în 2018

12 Dec 2018 279

Top 300 Capital Ediţia 2018 Milionari în euro cu afaceri la Constanţa. Azi, Simona Halep, Ion Dumitrache, Nicolae Năstase şi Mihai Adrian Andronic

12 Dec 2018 759

Simona Halep şi Marius Copil desemnaţi cei mai buni jucători de tenis ai României în 2018

11 Dec 2018 270

Darren Cahill, declaraţie măgulitoare la adresa Simonei Halep

11 Dec 2018 488

Simona Halep, desemnată din nou Favorita Fanilor în circuitul WTA

07 Dec 2018 341

Încă o performanță pentru Simona Halep. Cifrele spun totul

05 Dec 2018 378

Un dublu mixt de vis Simona Halep şi Horia Tecău speră să fie medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2020

05 Dec 2018 304

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din judeţul Constanţa regăsiţi în Top 300. Lista completă a clasamentului pe 2018

04 Dec 2018 9253

Ce va face Simona Halep după ce va abandona tenisul. Unele dintre idei, deja puse în practică

03 Dec 2018 428

Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Horia Tecău şi Marius Copil, în lotul olimpic al României

03 Dec 2018 356

Simona Halep îşi va începe sezonul la turneul de la Sydney

03 Dec 2018 317

Simona Halep și-a lansat noul site (video)

01 Dec 2018 566

Simona Halep conduce detaşat în sondajul pentru cea mai frumoasă ţinută din circuitul WTA

30 Nov 2018 521

A fost lansată geanta cu brandul „Simona Halep“, în culorile turneului de la Roland Garros (galerie foto)

30 Nov 2018 816

„O fată cu har / Ce a ieşit din neamul armânesc“ Simona Halep a dansat la Călăraşi şi pe ritmurile melodiei închinate ei (video)

30 Nov 2018 1343

Cu cine a semnat Simona Halep un nou contract

29 Nov 2018 733

Constanța. Oamenii Centenarului Adrian V. Rădulescu, Gheorghe Hagi și Simona Halep

29 Nov 2018 693

UPDATE. Aplaudată la scenă deschisă! Simona Halep, oaspete de seamă la Călăraşi. Un nou titlu de cetăţean de onoare pentru campioana din Constanţa (galerie foto)

28 Nov 2018 909

Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, nominalizat de WTA la titlul de cel mai bun antrenor al anului 2018

27 Nov 2018 352

Simona Halep, la cea de-a 56 săptămâna pe locul 1 WTA. Ce locuri ocupă celelalte românce

26 Nov 2018 342

#Dobrogeaetnică Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

24 Nov 2018 247

Încă o distincție onorantă pentru Simona Halep. Ce titlu i-a fost acordat

23 Nov 2018 329

Simona Halep, cetăţean de onoare al municipiului Călăraşi

22 Nov 2018 505

Simona Halep şi Darren Cahill, la schiat în Austria (galerie foto)

21 Nov 2018 650

Când revine Simona Halep în competiție, după diagnosticul oferit de medici

20 Nov 2018 446

Anunț de ultimă oră al Simonei Halep, despre noul antrenor

17 Nov 2018 1086

Simona Halep, refuzată La cine a apelat sportiva, după despărțirea de Darren Cahill

16 Nov 2018 582

Meciul anului 2018, desemnat de WTA Finala Simonei Halep de la Montreal

16 Nov 2018 648

Ziua Dobrogei Mesaj transmis de Simona Halep

14 Nov 2018 462

Situație alarmantă pentru Simona Halep Avertisment teribil primit de nr. 1 WTA

14 Nov 2018 716

Prima reacţie a Simonei Halep, după anunţul oficial al despărţirii de Darren Cahill

13 Nov 2018 438

Ce trebuie să mai facă Cahill pentru Simona Halep, înainte de ruperea colaborării

11 Nov 2018 554

Veste șocantă primită de Simona Halep de la Darren Cahill. Care a fost reacția sportivei

09 Nov 2018 610

Simona Halep, distinsă cu „Crucea Sf. Apostol Andrei“ „V-aţi cinstit de copilă părinţii şi bunicii, aţi cinstit Dobrogea dragă şi toată România“ (galerie foto + video)

07 Nov 2018 526

"Crucea Sf. Ap. Andrei (a Dobrogei)", înmânată Simonei Halep de Arhiepiscopul Tomisului (galerie foto+video)

06 Nov 2018 1936

Simona Halep va fi distinsă cu "Crucea Sf. Ap. Andrei (a Dobrogei)" de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

06 Nov 2018 507

Revista presei locale

06 Nov 2018 452

Simona Halep a devenit Ambasador al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa „Eşti regina inimilor noastre. Te iubim!“ (galerie foto + video)

06 Nov 2018 671

UPDATE. Imagini de la eveniment Premieră. Titlul de Ambasador al Universității „Ovidius” din Constanța, decernat astăzi Simonei Halep (galerie foto+video)

05 Nov 2018 1341

Veste impresionantă, primită de Simona Halep de la WTA. Anunţul este oficial

05 Nov 2018 645

Ce cadou impresionant a primit Simona Halep de la Darren Cahill

02 Nov 2018 578

Simona Halep va primi titlul de ambasador al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

01 Nov 2018 821

Revista presei locale

30 Oct 2018 422

Tenismenul Marius Copil, încurajat de Simona Halep înainte de cel mai important meci al carierei

28 Oct 2018 387

Simona Halep, numărul 1 mondial, a primit din partea WTA trofeul „Chris Evert''

26 Oct 2018 369

În tinerețe, tatăl Simonei Halep a dat probe la FC Farul Stere Halep i-a purtat noroc SSC Farul Constanța la meciul cu FC Argeș

25 Oct 2018 1888

O nouă performanţă stabilită de Simona Halep. A intrat în top 10, alături de jucătoare legendare

22 Oct 2018 554

Simona Halep, anunț despre accidentarea de la spate "Asta mi-au spus medicii"

20 Oct 2018 823

WTA a desemnat-o pe Simona Halep cea mai bună jucătoare a anului 2018

19 Oct 2018 667