Sport

Ciprian Marica, dezamăgit după înfrângerea FC Farul „Aşa nu se poate! Atitudinea şi ambiţia le-au lipsit cu desăvârşire!“

FC Farul Constanţa a suferit prima înfrângere a sezonului în Liga a 2-a, cedând cu 1-2 în etapa a treia, în deplasare, contra Concordiei Chiajna, formaţie retrogradată din Liga 1. Eşecul este greu de digerat, în condiţiile în care „marinarii“ au jucat în superioritate numerică din minutul 26 (un jucător de la gazde primind roşu direct), dar, în urma unei evoluţii slabe, oaspeţii nu au fructificat acest avantaj.
 
În momentul eliminării, scorul era 1-1, iar, în continuare, Farul nu numai că nu a reuşit să se desprindă pe tabelă, dar a şi primit un gol, pierzând meciul! La final, Ciprian Marica, finanţator al clubului, i-a criticat pe jucătorii formaţiei de pe litoral. „Am văzut o echipă a Concordiei care a jucat în zece, a suferit şi şi-a dat sufletul pe teren. De cealaltă parte, am văzut jucători indolenţi, care au intrat pe teren pe vârfuri, ca şi când meciul ar fi fost deja câştigat. Cu astfel de atitudine era clar că nu poţi să câştigi. În repriza a doua, jucând în 11, nu ne-am creat nicio ocazie! Per ansamblu, felicitări jucătorilor Concordiei pentru dăruire şi ambiţie. Până acum, credeam şi speram că echipa mea are potenţial şi ne putem bate acolo sus. După această înfrângere şi această atitudine, probabil că nu vom putea ţine pasul, ritmul. Antrenorul trebuie să transmită grupului şi colectivului că aşa nu merge. Să-i facă pe băieţi să înţeleagă că aşa nu se poate! O aşa atitudine dezastruoasă ca acum nu am văzut. 
Sunt dezamăgit! Îmi doresc în primul rând să văd atitudine şi ambiţie la jucătorii Farului, ceea ce le-a lipsit cu desăvârşire în meciul împotriva Concordiei“, a punctat fostul internaţional român, potrivit telekomsport.ro.  
 

Ce le-a spus Zicu jucătorilor la pauză 

 
Ianis Zicu, antrenorul FC Farul, a spus că e dureros să pierzi un meci în care ai avantaj numeric 60 de minute, dar că elevii săi nu au rămas concentraţi după cartonaşul roşu primit de gazde. „A fost o partidă grea, pentru că jucătorii nu au fost organizaţi pentru un astfel de teren. Au intervenit şi problemele medicale şi am fost forţat să fac toate cele trei schimbări din această cauză. Am luat gol repede, am reuşit să revenim şi am avut şi om în plus. La pauză, le-am spus băieţilor în vestiar că, atunci când eşti în superioritate numerică, ceva se întâmplă în creierul jucătorilor, aşa că trebuie să rămânem concentraţi şi să jucăm serios. Nu s-a întâmplat acest lucru, ei s-au închis bine şi au contraatacat periculos, iar la o astfel de fază ne-au dat gol. Este dureros să pierzi o astfel de partidă, în care joci cu om în plus timp de 60 de minute. Pentru mine, este prima înfrângere din cariera de antrenor, dar aş fi preferat să nu vină la acest meci, pe care trebuia să-l câştigăm. Jucătorii trebuie să înveţe din această înfrângere şi să crească. Trebuie să ne pregătim cu acelaşi entuziasm, pentru că vine meciul cu Petrolul şi trebuie să luăm cele trei puncte”, a spus tehnicianul constănţean, potrivit site-ului oficial al FC Farul.
 

Pe locul zece în clasament

 
Cu patru puncte acumulate în trei meciuri, golaveraj 2-2, echipa de pe litoral ocupă locul zece în clasament. Ultima partidă a etapei, Turris-Oltul Turnu Măgurele - Rapid Bucureşti, se joacă marţi, 20 august, de la ora 18.45 (în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport). Înaintea acestei confruntări, clasamentul se prezintă astfel: 1. Gloria Buzău - 9p, 2. UTA - 9p, 3. CSM Reşiţa - 7p, 4. CS Mioveni - 7p, 5. Turnu Măgurele - 6p, 6. FC Argeş - 6p, 7. Petrolul - 6p, 8. Chiajna - 6p, 9. Rapid - 4p, 10. FC Farul - 4p, 11. ASU Poli - 3p, 12. U Cluj - 3p, 13. Metaloglobus - 3p, 14. Csikszereda - 3p, 15. Ripensia - 3p, 16. Viitorul Pandurii - 3p, 17. Daco-Getica - 3p, 18. Călăraşi - 0p, 19. Pandurii - 0p, 20. Snagov - 0p.
 

„Trebuie să tragem linie după această partidă dezastruoasă“

 
În etapa viitoare, FC Farul va juca pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti, luni, 26 august, de la ora 18.00. „Dacă nu vom fi atenţi şi vom trata jocul ca pe cel contra Concordiei, probabil că vom avea mari probleme. Întâlnim o formaţie care luptă an de an la promovare şi are pretenţii mari. Acum rămâne de văzut. Trebuie să tragem linie după această partidă dezastruoasă a noastră şi să vedem ce putem redresa“, a menţionat Ciprian Marica.   
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa     
 
Citeşte şi:
 
Deşi a jucat din minutul 26 cu un om în plus, FC Farul a pierdut meciul contra Concordiei Chiajna
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medgidia. Arbitrul de fotbal Erchian Ionus, tată pentru a doua oară „Felicitări! Să aibă o viață frumoasă și liniștită!“ (galerie foto)

04 Apr 2020 3267

„La mulți ani, mamaia! Te iubim!“ Nepoții i-au făcut o frumoasă surpriză fostei antrenoare Stana Mihăilescu, de ziua ei de naștere

03 Apr 2020 1716

„Aveți grijă de voi și de cei dragi!“ Cum se antrenează acasă fotbaliștii de la Farul Constanța (galerie foto)

02 Apr 2020 798

Fost junior la Farul Constanța Fotbalistul Ștefan Iordan, tătic pentru a doua oară. Naș de botez a fost primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi (galerie foto)

01 Apr 2020 3601

Petre Grigoraș, fostul antrenor al FC Farul Constanța, în doliu. Fratele său a murit de coronavirus!

31 Mar 2020 11524

Titus Răileanu, amintiri din urmă cu 65 de ani Martor, de pe stadion, la două meciuri istorice ale Locomotivei PCA Constanța în Divizia A

31 Mar 2020 2276

Rugby Club Județean Farul Constanța, în insolvență! Procesul, amânat pentru luna mai

30 Mar 2020 325

Simbol al FC Farul Constanța. „Ai fost un gladiator al fotbalului!“ S-au împlinit zece ani de la moartea lui Sevastian Iovănescu (video)

30 Mar 2020 3456

Are o carieră în Anglia Fosta atletă constănțeană Georgiana Piciarcă, campioană națională, a împlinit o frumoasă vârstă

28 Mar 2020 2494

Jucătorii de la Farul Constanța, pregătire acasă „Ne este dor de fotbal, dar sănătatea este întotdeauna pe primul plan!“ (galerie foto)

28 Mar 2020 1927

Cum piere în instanță CS Fotbal Club Farul Constanța! Procedura falimentului merge mai departe

28 Mar 2020 2616

Coleg de cameră cu Gică Mihali la „Luceafărul“ Gol Robert Manea, iar Farul Constanța câștigă meciul capital cu Inter Sibiu! (galerie foto)

28 Mar 2020 5297

FC Farul Constanța Marcel Lică - „Împreună, cu răbdare, dragoste și credință, vom învinge coronavirusul!“ (video)

26 Mar 2020 1055

Fiica vicecampioanei olimpice Camelia Voinea Mica gimnastă Sabrina Maneca Voinea se pregătește acasă cu aceeași pasiune ca la sală

26 Mar 2020 2730

Prima victorie a Constanței în Divizia A de fotbal Acum 65 de ani. Locomotiva PCA, succes contra campioanei RPR!

26 Mar 2020 2830