CS Năvodari. Sport în familie Micul rugbyst Andrei Cristian Diaconescu adună în continuare medalii și la șah, dar e și un bun înotător (GALERIE FOTO)


 
  • Prima mare pasiune a lui Andrei Cristian, sportul cu balonul oval, face casă bună, de ceva timp, și cu sportul minții, și cu natația.
  • Andrei Cristian Diaconescu beneficiază de sprijinul părinților, sfaturile și îndrumarea antrenorului său, Daniel Panainte, sunt neprețuite, iar micul șahist are ce învăța și de la o rudă, Briana Stanciu, de la CS Otopeni, campioană la junioare.
  • Unul dintre cei mai buni arbitri români de rugby, Robert Diaconescu are și ecuson internațional, iar în weekend este delegat la o partidă din Liga Națională.
 
Micul sportiv Andrei Cristian Diaconescu, de la CS Năvodari, continuă pe trei planuri în sport, el practicând, la numai zece ani, rugby-ul, șahul și înotul. Puștiul îi calcă pe urme tatălui său, Robert Diaconescu, implicat și el adânc în sport. E arbitru internațional de rugby, dar și cadru didactic în domeniu.
 
Prima mare pasiune a lui Andrei Cristian, sportul cu balonul oval, face casă bună, de ceva timp, și cu sportul minții, și cu natația. La șah, competițiile se succed cu repeziciune, iar micul Diaconescu a devenit un expert al tablei cu pătrățele, colecționar de medalii la toate turneele la care participă. Zilele trecute, a evoluat la Cupa „Rotary Summer”, un turneu de șah rapid desfășurat la Brăila. Reprezentantul CS Năvodari, club la care îl are ca antrenor pe Daniel Panainte, a reușit să adune 3,5 puncte din 6 posibile, într-un turneu Open la care au participat și seniori. Constănțeanul s-a clasat pe locul trei la categoria de vârstă 11 ani. Următorul turneu pe care îl vizează Andrei este Festivalul de șah Pro Logos Galați, care se va desfășura în perioada 12 - 14 august.
 
„O experiență pozitivă, din care am avut ce învăța“
 
Șahiștii de la CS Năvodari evoluează și în Divizia B de seniori. „Competiția este una dificilă, echipele adverse joacă preponderent cu seniori, iar noi vom folosi un lot exclusiv de juniori. Urmărim acumularea de experiență, ce le va folosi pe viitor sportivilor noștri“, este mesajul clubului din Năvodari, care se află în aceeași grupa cu CS Megidia, ACS Sissa Constanța, ACS Fianchetto Constanța și CS Sparta Techirghiol. În etapa a doua, CS Năvodari a jucat, la Sala Sporturilor din Năvodari, cu CS Medgidia, care și-a adjudecat întâlnirea. „După o luptă strânsă, echipa noastră a cedat meciul, cu scorul de 2,5 la 1,5 puncte. La prima masă, Raluca Benczedi a reușit să obțină o remiză împotriva experimentatului Gabriel Buzgaru. La masa doi, Iulia Piștea a obținut victoria. La ultimele două mese, juniorii noștri, Sergiu Iordache și Andrei-Cristian Diaconescu, în vârstă de 7 ani, respectiv 10 ani, nu au reușit să facă față presiunii meciului și au fost înfrânți. Pentru sportivii noștri a fost o experiență pozitivă, din care am avut ce învăța“, se menționează pe pagina de Facebook a CS Năvodari.
 
Locul trei la Mangalia
 
O altă competiție la care au participat sportivii de la CS Năvodari a fost cea organizată la Mangalia de prof. Andrei Furcă de Ziua Internațională a Șahului. Sergiu Iordache a câștigat turneul de copii, reușind să se impună în fața unor sportivi cu vârste mai mari. Diana Dospin, locul 3 la general, s-a clasat prima la categoria de fete 9 ani. Iulia-Elena Pistea s-a clasat pe locul 3 la fete, iar Andrei-Cristian Diaconescu a obținut locul 3 la băieți 12 ani.
 
Arbitru la Timișoara - Dinamo, în play-off
 
Andrei Cristian Diaconescu beneficiază de sprijinul părinților, sfaturile și îndrumarea antrenorului său, Daniel Panainte, sunt neprețuite, iar micul șahist are ce învăța și de la o rudă, Briana Stanciu, de la CS Otopeni, campioană la junioare. „Lui Andrei Cristian îi place foarte mult și șahul, este pasionat“, este bucuros tatăl micului polisportiv. Andrei practică natația sub îndrumarea Andrei Singuran. Unul dintre cei mai buni arbitri români de rugby, Robert Diaconescu are și ecuson internațional, iar în weekend este delegat la partida CS SCM USAMVB Timișoara - CS Dinamo București, din etapa întâi a turneului play-off din Liga Națională. Robert este și cadru didactic, profesor de educație fizică, atât la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, cât și la Școala Gimnazială nr. 1 Peștera. Totodată, este și doctorand, urmând a-și susține teza de doctorat la o temă de arbitraj din rugby.       
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (CS Năvodari, Robert Diaconescu)
 
Citește și:
 
Andrei Cristian Diaconescu, de la CS Năvodari, campion la șah, la Cupa DN1 Value Center, de la Balotești (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Sergiu - Andrei Iordache, locul patru la turneul internațional de șah „Trofeul Litoralului“ (GALERIE FOTO)

30 Jun 2022 741

Andrei Cristian Diaconescu, de la CS Năvodari, campion la șah, la Cupa DN1 Value Center, de la Balotești (GALERIE FOTO)

14 May 2022 1276

Campion și la claviatură Micul rugbyst Andrei Cristian Diaconescu va participa la concursul național „Barca Talentelor“

17 Jun 2021 3501

Micul rugbyst Andrei Cristian Diaconescu Deși a împlinit doar opt ani, „Țuțu“ e unul dintre veteranii echipei CS Năvodari! (galerie foto)

15 Apr 2020 3911

Rugby în familie Robert Andrei Diaconescu, şeful arbitrilor, i-a transmis balonul oval fiului său. Andrei Cristian e polisportiv! (galerie foto)

19 Mar 2019 3372

Problemele de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre, dezbătute la Universitatea „Andrei Şaguna” (galerie foto)

21 Oct 2016 3298

Andrei Cristian Diaconescu este fiul şefului arbitrilor, Robert Diaconescu Cel mai tânăr rugbyst din Constanţa are doi ani (galerie foto)

28 Jul 2014 3538

Senzaţie la Constanţa - haka în miniatură La numai doi ani, Andrei Cristian Diaconescu e rugbyst, arbitru şi mecanic auto (galerie foto)

04 Jun 2014 3632

Șeful „cavalerilor” constănţeni Robert Diaconescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Arbitrii Români de Rugby

19 Mar 2014 3322

A căzut ca secerat, după ce a primit un pumn Rugbyst dus cu salvarea la spital la un meci arbitrat de un constănţean

28 Aug 2013 2263

Conferință de presă referitoare la filiala Fundaţiei „Mişcarea Populară” – Sălaj

03 Jul 2013 1529

Arbitrul constãnţean Robert Diaconescu a oficiat în Ucraina şi a primit delegare şi pe Cluj Arena

10 Apr 2013 1957