CSM Constanța Campioana Alexandra Voiculescu, premiul întâi și în clasa a 10-a. „La școală prima, la sport prima“ (GALERIE FOTO)


 
  • Alexandra Voiculescu urmează cursurile liceale la București, la LPS „Mircea Eliade“. 
 
Luptătoarea Alexandra Voiculescu, de la CSM Constanța, continuă rezultatele deosebite și la sport, și la carte. Sportivă de mare performanță, multiplă medaliată europeană și mondială la nivel juvenil, Alexandra, originară din satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța, se descurcă la fel de bine și la învățătură, punând semnul egal între cele două domenii.
 
În vârstă de 17 ani (va împlini 18 în această toamnă), Alexandra a iubit întotdeauna cartea, iar la școală, pe litoral, a fost mereu premiantă. În ciuda faptului că sportul de vârf îi răpește unui performer timpul, luptătoarea a făcut față cu brio pe ambele planuri. Tânăra urmează cursurile liceale la București, la Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade“ (lotul național din care face parte fiind acolo), iar clasa a 10-a B a încheiat-o cu premiul întâi, având media 9,67! Și în clasa a 9-a a avut o medie foarte bună, tot de peste 9. La LPS „Mircea Eliade“ București, Alexandra Voiculescu o are ca dirigintă pe prof. Adina Vasilică.        
 
„Ce să îi mai ceri unui copil care îți aduce toate satisfacțiile?!“
 
Campioana la lupte are o poveste de viață specială, ea fiind înfiată în urmă cu nouă ani de antrenorii ei de la club, soții Dorian Trucmel și Alina Ivan Trucmel. „La școală prima, în sport prima, ce să îi mai ceri unui copil care îți aduce toate satisfacțiile?! Și în David avem toată încrederea că va trece cu bine anul I de facultate! Mult succes în viitor și multă sănătate, copii minunați! Vă iubim și, totodată, vă mulțumim că ne faceți mândri!“, este mesajul Alinei Ivan Trucmel. „Alexandrei îi place foarte mult cartea. Este un copil sârguincios. Învață și în cantonamente, unde nu îi lipsește laptopul“, a spus și Cornelius Dorian Trucmel. Alexandra a început luptele la finele anului 2013, fiind descoperită de Cornelius Dorian Trucmel și Alina Ivan. Cei doi o pregătesc și acum la club, la CSM Constanța, după Poseidon Limanu 2 Mai.
 
Cu gândul la Mondialele de lupte pe plajă
 
În acest moment, Alexandra are o pauză de câteva zile, relaxându-se acasă, la Mangalia. Gândul său este în continuare la marile competiții, la începutul lunii septembrie fiind programat Campionatul Mondial de lupte pe plajă, de la Constanța, o competiție la care sportiva de pe litoral a mai cucerit medalia de aur. Recent, ea a participat cu succes și la „European Open School Combat Games”, în Serbia, unde a înregistrat victorii pe linie la categoria 53 kg, clasându-se pe prima poziție.
 
Performerul anului la categoria cadeți
 

Și în 2022 Alexandra Voiculescu a avut evoluții și rezultate de top, astfel că recunoașterea Federației Române de Lupte a venit firesc: la categoria cadeţi (Under-17), titlul „performerul anului“ a mers la sportiva de pe litoral (vicecampioană europeană și medaliată cu bronz la Mondiale, la categoria 46 kg U-17, anul trecut). Campionatul Mondial s-a desfășurat la Roma, în Italia, iar, în finala mică, Alexandra a învins-o pe Shruti Shruti (India). La aceeași competiție, verișoara Alexandrei, Diana Voiculescu, a obținut bronzul la categoria 46 kg. Campionatul European s-a desfășurat la București, iar Alexandra a fost la un pas de titlu, însă a cedat în finala contra Korneliei Laszlo, din Ungaria. „Medalia sa e la fel de strălucitoare petru noi toți și avem încredere că imnul îi va cânta de acum înainte, cu fiecare ocazie“, a fost mesajul Federației Române de Lupte.        
 
Campioană balcanică, iar la Gimnaziadă vicecampioană

 
În 2022, Alexandra Voiculescu a devenit și campioană balcanică, la întrecerea de la București, unde s-a clasat pe primul loc la individual, la categoria 46 kg, dar a ocupat aceeași poziție și cu echipa. La aceeași întrecere, Diana Voiculescu a obținut și ea de două ori aurul la categoria 40 kg. Nu în ultimul rând, anul trecut, Alexandra a avut succes și la importanta competiție internațională Gimnaziada de vară, competiție găzduită de Franța. Grație unor evoluții deosebite, sportiva a cucerit medalia de argint la categoria 46 kg.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.        
 
Sursa foto: Facebook (Alina Elena Ivan)
 
Citește și:

CSM Constanța
Alexandra Voiculescu a obținut locul I la un turneu de lupte desfășurat în Serbia


Aur balcanic, argint mondial și european
Alexandra Voiculescu, de la CS Poseidon Limanu 2 Mai, campioană și la lupte, și la carte (galerie foto)

 
CS Poseidon Limanu 2 Mai
Verișoarele Diana și Alexandra Voiculescu, medaliate la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beach Wrestling World Series Constanța 2023 Finală mondială între două luptătoare de la CSM Constanța! (GALERIE FOTO)

11 Sep 2023 1163

Editorial Sportul și cartea, urcate pe aceeași treaptă a podiumului. Medalii la dublu!

29 Jun 2023 1721

CSM Constanța Alexandra Voiculescu a obținut locul I la un turneu de lupte desfășurat în Serbia

02 Jun 2023 1157

Gala Laureaților Federației Române de Lupte 2022. Printre performeri sunt și constănțeni (GALERIE FOTO)

19 Dec 2022 1672

Lupte Sportivi din județul Constanța, medaliați la Campionatul Balcanic. Aur, argint și bronz!

31 Oct 2022 1805

CS Poseidon Limanu 2 Mai Verișoarele Diana și Alexandra Voiculescu, medaliate la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

30 Jul 2022 1536

Verișoarele Alexandra și Diana Voiculescu, de la Poseidon Limanu 2 Mai, în luptă la Campionatul Mondial

27 Jul 2022 1809

Alexandra Voiculescu - argint la Europene, Bianca Iancău - bronz. Mondialele de lupte pe plajă, din nou la Constanța!

17 Jun 2022 1653

Alexandra Voiculescu, de la CS Poseidon Limanu - 2 Mai, în finală la Campionatul European

16 Jun 2022 1277

Lupte Alexandra Voiculescu (CS Poseidon Limanu 2 Mai) și Denis Chirică (CSS Mangalia), pe podium la Gimnaziada din Franța (GALERIE FOTO)

25 May 2022 2227

Pentru al treilea an consecutiv, CS Poseidon Limanu 2 Mai - campioană a României cu echipa feminină (GALERIE FOTO)

07 Apr 2022 2119

Memoriu transmis către Ministerul Mediului de către Alexandra Hillebrand-Voiculescu

25 Feb 2022 2047

Constanța, în top Andreea Ana și Răzvan Arnăut, în clasamentele Federației Internaționale de Lupte

31 Dec 2021 2828

Constanța a găzduit Campionatul Mondial de lupte pe plajă. Pe podium au urcat și reprezentanți ai litoralului (galerie foto)

28 Sep 2021 3310

La Constanţa a început Campionatul Mondial de lupte pe plajă. Aur pentru Alexandra Voiculescu şi Delia Voiculescu (galerie foto)

23 Sep 2021 3360